Detalii noi în cazul din Iaşi, unde o mamă şi fiul ei au fost găsiţi morţi în locuinţă

×
Codul embed a fost copiat

Moartea unei femei din Iaşi şi a fiului ei, catalogată iniţial drept suspectă, se transformă acum într-un dosar de dublă crimă, iar suspect este considerat un vecin al celor doi. Acesta ar fi avut şi un complice, susţin surse din anchetă.

Oamenii din blocul unde au fost găsite victimele crimei s-au îngrozit când au aflat că suspect este chiar un vecin de-al lor.

Vecină: "Nici nu îmi vine să cred că se poate întâmpla aşa ceva. M-am înspăimântat când am auzit, am înţeles că se droga. Cred că l-a omorât pe băiat întâi şi mama s-a băgat să îşi salveze fiul, un criminal".

Vecinii spun că de dimineaţă poliţiştii l-au ridicat pe tânăr din apartamentul său şi că suspectul părea liniştit, relaxat.

În urmă cu trei săptămâni vecinii au sunat la 112 şi s-au plâns de un miros insuportabil venit din apartamentul victimelor.
Bătrâna de 85 de ani şi fiul ei de 49 de ani au fost găsiţi în stare de putrefacţie. Erau singuratici şi nu îi vizita decât un alt fiu al femeii, în ziua de pensie.

Citește și
crima brasov
Un recidivist și-a ucis vecinul după ce au băut împreună. Apoi, l-a și jefuit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihaela Apostol, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi: "Ambele victime prezentau urme de violenţă pe corp, urmând ca în urma necropsiei să se pronunţe asupra cauzei decesului. "

Surse din rândul anchetei susţin că fiul a fost înjunghiat, iar mama lui a murit sufocată.

Potrivit anchetatorilor, la audieri a fost dus şi un al doilea tânăr, prieten cu vecinul suspect.  Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru dublă crimă, respectiv pentru complicitate, cei doi risca ani grei de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Motivul pentru care un tânăr și-a lovit prietenul cel mai bun până l-a lăsat fără suflare
Motivul pentru care un tânăr și-a lovit prietenul cel mai bun până l-a lăsat fără suflare

Un bărbat de 41 de ani din judeţul Braşov a fost reţinut sub acuzaţia că şi-ar fi ucis vecinul. Cei doi au băut împreună, iar la prânz s-au luat la ceartă, din cauza unei datorii.

Un recidivist și-a ucis vecinul după ce au băut împreună. Apoi, l-a și jefuit
Un recidivist și-a ucis vecinul după ce au băut împreună. Apoi, l-a și jefuit

Un bărbat de 41 de ani din Brașov a fost reţinut sub acuzaţia că şi-ar fi ucis vecinul. Cei doi au băut împreună de dimineaţă, iar la prânz s-au luat la ceartă din cauza unei datorii mai vechi.

Un fiu și-a ucis tatăl și apoi s-a dus să-și cumpere țigări. Cum a fost găsită victima
Un fiu și-a ucis tatăl și apoi s-a dus să-și cumpere țigări. Cum a fost găsită victima

Sfârşit sângeros pentru un bătrân de 90 de ani din judeţul Neamţ. A căzut victimă mâniei propriului fiu, de 48 de ani.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.