Comisia Europeană cere explicații de la Pfizer cu privire la întârzierile livrărilor de vaccin. Și România e afectată

Comisia Europeană cere explicații de la Pfizer cu privire la întârzierile livrărilor de vaccin. Și România e afectată
Shutterstock

Comisia Europeană va cere explicații de la compania Pfizer cu privire la întârzierile de livrare a vaccinului coronavirus.

 

Comisia Europeană vrea să afle de ce săptămâna viitoare vor fi livrate mai puține doze decît conveniseră cu fabricantul, deși Pfizer comunicase inițial că nu vor mai fi întârzieri.

Săptămâna aceasta, Pfizer a redus la jumătate volumul livrărilor în mai multe state din Europa, inclusiv România.

„Vom solicita lămuriri din partea companiei", a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat despre noi întârzieri în livrarea de vaccinuri COVID-19 pentru ţările UE în săptămâna următoare, potrivit Agerpres.

Citește și
România, în topul țărilor cu rată mare de vaccinare anti-COVID. La polul opus este Franța
Marea Britanie a decis amânarea până în a 12-a săptămână pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

România a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, cealaltă jumătate urmând să fie alocată gradual până la finalul lui martie, iar livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia.

Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel.

Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.

Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobate până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor.

Agenția Europeană a Medicamentelor examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford şi a anunţat că o decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată pe 29 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri în mai multe state. România, printre țările afectate
Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri în mai multe state. România, printre țările afectate

Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene, au declarat joi pentru Reuters mai mulţi oficiali guvernamentali.

Marea Britanie a decis amânarea până în a 12-a săptămână pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer
Marea Britanie a decis amânarea până în a 12-a săptămână pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer

Datele de până acum susţin decizia Marii Britanii de a amâna până în a 12-a săptămână administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer, a afirmat joi ministrul sănătăţii Matt Hancock în parlament, transmite Reuters, citat de Agerpres. 

Italia va întreprinde acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, în urma întârzierilor de livrare
Italia va întreprinde acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, în urma întârzierilor de livrare

Italia intenţionează să întreprindă "în următoarele zile" acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID, a anunţat marţi seara şeful celulei de criză pentru pandemie, Domenico Arcuri.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.