Câte dosare erau pe rol la Judecătoria Cornetu înainte să izbucnească incendiul. Ce se va întâmpla cu procesele

×
Codul embed a fost copiat

Responsabilii fac cercetări la Judecătoria Cornetu din Ilfov, unde un incendiu a distrus arhiva cu dosare soluționate și birourile grefierilor.  

Aproape 10 ore s-au luptat pompierii cu flăcările, iar locuitorii din zonă au fost avertizați că este posibil să fie evacuați. Sălile de judecată s-au umplut de apă, așa că procesele urgente vor fi trimise la Judecătoria Buftea. Celelalte vor fi amânate.

Toată noaptea, sute de locuitori ai orașului Cornetu din Ilfov s-au rugat ca flacările izbucnite în mansarda Judecătoriei să nu ajungă și la blocurile lor.

Localnic:Eram acasă și am văzut că arde pe geam. Am văzut și am sunat. Cred că am fost primul care a sunat. Era flacăra mare și ardea peste tot”.

Localnic: Am stat cu teamă. Erau copiii în casă, să anunțăm să-i evacuam în caz de ceva, dacă e pericol să se extindă la bloc”.

Citește și
incendiu
Incendiu violent la Judecătoria Cornetu. ”Era flacără mare și ardea peste tot”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mansarda din lemn a ars toată, mai ales că înăuntru erau mii de dosare.

După ce focul a fost stins, polițiștii criminaliști au început să strângă probe în dosarul penal deschis in rem pentru distrugere din culpă.

În total 18 localități din județul Ilfov sunt arondate la Judecătoria Cornetu. Înainte să izbucnească incendiul, pe rolul instanțelor erau aproximativ 1.000 de dosare. Toate vor fi redistribuite altor instanțe, până când sediul Judecătoriei va fi renovat sau se va găsi o altă clădire în care să funcționeze.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că dosarele arhivate distruse în incendiu vor fi reconstituite. Deocamdată nu a fost stabilită cauza incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incendiul de la Judecătoria Cornetu a fost stins după 10 ore. Accesul în sediu nu este permis
Incendiul de la Judecătoria Cornetu a fost stins după 10 ore. Accesul în sediu nu este permis

Clădirea Judecătoriei Cornetu a fost cuprinsă duminică noapte de flăcări violente, care s-au extins cu repeziciune și au înghițit întreg acoperișul, pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați.  

Incendiu violent la Judecătoria Cornetu. ”Era flacără mare și ardea peste tot”
Incendiu violent la Judecătoria Cornetu. ”Era flacără mare și ardea peste tot”

A fost o noapte de foc la Judecătoria Cornetu, din Ilfov. Clădirea instanței a fost cuprinsă de flăcări violente, care s-au extins cu repeziciune și au înghițit întreg acoperișul - pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați.  

Măsura de carantinare zonală a fost prelungită cu 14 zile în Chiajna şi Cornetu
Măsura de carantinare zonală a fost prelungită cu 14 zile în Chiajna şi Cornetu

Prefectura Ilfov anunţă, marţi seară, că măsura de carantinare zonală a fost prelungită cu 14 zile pentru comunele ilfovene Chiajna şi Cornetu.

Chiajna și Cornetu, localități aflate lângă București, intră în carantină pentru 14 zile
Chiajna și Cornetu, localități aflate lângă București, intră în carantină pentru 14 zile

Prefectura județului Ilfov a anunțat, marți, intrarea în carantină pentru o perioadă de 14 zile a comunelor Chiajna și Cornetu, din apropierea Bucureștiului.

Accident grav în Ilfov. Un TIR s-a ciocnit frontal cu un autoturism. FOTO
Accident grav în Ilfov. Un TIR s-a ciocnit frontal cu un autoturism. FOTO

Un accident, în care au fost implicate un TIR şi un autoturism, s-a produs joi dimineaţă pe DN6, în localitatea Cornetu (km 16+800), soldându-se cu moartea unei persoane.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.