Când se deschide Teatrul Național București. Unii actori, nemulțumiți că nu au fost incluși în primele 2 etape de vaccinare

×
Codul embed a fost copiat

Și sălile de spectacol, dar și cele de jocuri de noroc, se pot redeschide în Capitală.

La teatru, de exemplu, biletele sunt deja puse în vânzare pentru sfârșitul săptămânii. Putem merge și la film, dar nu peste tot.

Kilometrul Zero, în regia lui Andrei Măjeri se numără printre premierele pregătite în această stagiune la Teatrul Odeon din Capitală. Pentru a respecta măsurile de siguranță, piesele de teatru au fost gândite fără pauză și cu o durată de cel mult două ore. Doar o sută din cele trei sute de locuri vor fi disponibile, iar la intrare în sala de teatru a fost montat un tunel de dezinfectare.

Cristian Şofron, director al Teatrului Odeon: „Vom alege spectacole cu mai puțini oameni pe scenă, după cum se știe, cu scene mai puțin apropiate și toate celelalte constrângeri pe care le-am aplicat.”

Și Teatrul Național București se va deschide pentru public începând cu 5 februarie. În tot acest timp au loc repetiții, asta deși unii dintre actori sunt nemulțumiți că nu au fost incluși în primele două etape de vaccinare împotriva COVID-19.

Citește și
raed arafat
Arafat: Dacă începe să crească din nou incidenţa în Bucureşti, măsura poate fi inversată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marius Manole, actor: „Nu se fac testări, nu știm cum vom intra în teatru. Nu știu cum vom putea funcționa, de vaccinat nu poate fi vorba, cel puțin nu acum. Noi, sindicatul Teatrului Național, am decis să cumpărăm pentru angajați, pentru actorii Teatrului Național, teste rapide pentru intrarea la repetiții sau în sălile de spectacol.”

Oricum, pandemia și restricțiile i-au obligat pe artiști să se reinventeze și să se exprime prin piese LIVE, transmise online. Comedia „Peretele", în regia Liei Bugnar, de la Teatrul Metropolis, a fost urmărită de câteva mii de persoane de pe trei continente. De altfel, teatrul online va continua și după ridicarea restricțiilor.

Adrian Găzdaru, director Excelsior: „Ar fi păcat să renunțăm la proiectele din mediul online, proiecte care au prins foarte bine atât în țară, cât și în străinătate.”

Și filmele în cinematograf pot fi vizionate din această săptămână. Sălile de cinema vor fi igienizate mai des și vor funcționa doar la 30% din capacitate. În plus, filmele vor fi programate la ore diferite, până la 21. Sunt însă operatori care au anunțat că nu vor deschide în următoarele două săptămâni.

Ioana Ionescu, manager: „Avem nevoie de timp, de filme , avem nevoie ca toate noile producții cinematografice să fie pregătite și lansate cum se cuvine.”

Din cauza restricțiilor, filmările au fost oprite la majoritatea producțiilor, iar lansările la cele mai așteptate filme au fost amânate. Anul trecut, doar 60 de pelicule noi au intrat în cinematografele din țara noastră, în condițiile în care, în mod normal, sunt programate în jur de 200, ceea ce înseamnă că anul acesta vom vedea mai multe reluări de filme sau de spectacole.

Diana Cercel, Happy Cinema: „Momentan avem 15 filme în program, o parte dintre ele nu au rulat deloc la București, pentru că urmau să fie lansate, dar s-a suspendat activitatea, sunt filme noi pe marele ecran.”

Însă, câștigători ai noilor măsuri de relaxare se simt clienții sălilor de jocuri de noroc. Unii au mers de la primele ore să își încerce norocul.

Client: „Sunt un jucător pătimaș, joc în fiecare zi, deci pentru mine este ca o bucurie. La ora 10 eram acolo.”

Client: „Suntem bucuroși că s-au deschis, pentru că ne reluăm distracția săptămânală sau zilnică. Depinde de finanțele fiecăruia.”

Doar cazinourile vor rămâne închise, asta pentru că majoritatea funcționează după 9 seara.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
În ce condiții se deschid restaurantele în Capitală. Reguli stricte pentru a lua masa înăuntru
În ce condiții se deschid restaurantele în Capitală. Reguli stricte pentru a lua masa înăuntru

În București, numărul de infectări cu SARS-CoV-2 se menține scăzut de câteva zile, astfel că restaurantele, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri pot fi redeschise în interior chiar de luni dimineață.

Arafat: Dacă începe să crească din nou incidenţa în Bucureşti, măsura poate fi inversată
Arafat: Dacă începe să crească din nou incidenţa în Bucureşti, măsura poate fi inversată

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, dacă incidenţa cazurilor de COVID-19 va creşte din nou, măsura de redeschidere a unor activităţi în Bucureşti poate fi inversată.

A doua zi consecutivă de scădere a gradului de infectare în București. Când se vor redeschide restaurantele
A doua zi consecutivă de scădere a gradului de infectare în București. Când se vor redeschide restaurantele

Gradul de infectare pentru București a scăzut și joi. Pentru că este a doua zi sub limita de 3 cazuri de Covid la mia de locuitori, sunt șanse mari ca de sâmbătă să poată fi redeschise restaurantele, teatrele și cinematografele.

Teatrul în vreme de pandemie. Cum vor fi adaptate piesele și la ce să se aștepte spectatorii
Teatrul în vreme de pandemie. Cum vor fi adaptate piesele și la ce să se aștepte spectatorii

Coronavirusul schimbă și regulile pe scenă. Directorii de teatre din toată țara au început să adapteze piesele pentru prima stagiune din pandemie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.