Brancardierul de la “Victor Babeş” care a detubat o pacientă internată la ATI, plasat în arest la domiciliu

×
Codul embed a fost copiat

Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti, acuzat de decesul unei paciente pe care ar fi detubat-o din greşeală, a primit mandat de arestare la domiciliu.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive şi au dispus, în schimb, luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 zile.

Pe lângă interdicţia de a păsări domiciliul, bărbatului i s-a interzis să ia legătura cu mai mulţi martori din acest dosar.

Soluţia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut, anchetatorii stabilind că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.

Citește și
spital
Anchetă pentru omor în cazul femeii care a murit la ”Victor Babeș” după ce a fost extubată din greșeală de un brancardier
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii au precizat că, în data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră.

”Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive”
, au mai precizat procurorii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID

În atmosfera epuizantă din spitale, se întâmplă şi accidente înfiorătoare. Un asemenea caz s-a întâmplat la spitalul ''Victor Babeș'' din Capitală, unde o pacientă cu COVID a murit, după ce un brancardier i-a scos din greşeală sonda respiratorie.

Anchetă pentru omor în cazul femeii care a murit la ”Victor Babeș” după ce a fost extubată din greșeală de un brancardier
Anchetă pentru omor în cazul femeii care a murit la ”Victor Babeș” după ce a fost extubată din greșeală de un brancardier

Deces suspect la Spitalul ”Victor Babeș” din București, în cazul unei paciente internate la secția de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid-19.

Un brancardier ar fi extubat din greșeală o pacientă, la
Un brancardier ar fi extubat din greșeală o pacientă, la "Victor Babeș". Femeia a murit

Un incident șocant ar fi avut loc joi pe secția ATI de la Spitalul "Victor Babeș" din Capitală. O pacientă internată la terapie intensivă ar fi murit după ce ar fi fost extubată din greșeală de un brancardier, potrivit unor surse din spital.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.