Italia: Un bărbat a murit strivit de mii de roți brânză tare care au căzut peste el. A fost găsit abia după 12 ore

roti de branza
Profimedia

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Bergamo (Italia) a murit strivit sub mii de roți uriașe de brânză tare, au transmis autoritățile din regiune.

Mii de roți de bârnză de tip parmezan, care cântăresc fiecare circa 40 de kilograme, au căzut peste Giacomo Chiapparini, după ce raftul pe care se aflau în depozitul său din regiunea Lombardia s-a rupt. Astfel, s-a creat un efect de domino care a doborât mii de roți de brânză, a declarat, luni, pentru AFP pompierul Antonio Dusi, potrivit The Guardian.

Salvatorii "au trebuit să mute brânzeturile și rafturile cu mâna", a spus Dusi, adăugând că "a fost nevoie de aproximativ 12 ore" pentru a-l găsi în cele din urmă pe Chiapparini.

Depozitul, situat în orășelul Romano di Lombardia, în apropiere de Bergamo, conținea 25.000 de roți de grana padano, o brânză tare care seamănă cu parmezanul și care este foarte populară în Italia.

Chiapparini verificase roțile aflate în curs de maturare, care erau depozitate pe rafturi de metal, dintre care cel mai înalt avea o înălțime de 10 metri.

Citește și
mina polonia
Un miner a murit şi alţi cinci au fost răniţi într-o mină, în urma unui cutremur, în Polonia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Două elicoptere de stingere a incendiilor s-au ciocnit în aer, în SUA. Cel puțin trei persoane au murit
Două elicoptere de stingere a incendiilor s-au ciocnit în aer, în SUA. Cel puțin trei persoane au murit

Două elicoptere s-au ciocnit, duminică noapte, în timp ce stingeau un incendiu în comitatul Riverside, provocând moartea a trei persoane, informează presa locală.

Un miner a murit şi alţi cinci au fost răniţi într-o mină, în urma unui cutremur, în Polonia
Un miner a murit şi alţi cinci au fost răniţi într-o mină, în urma unui cutremur, în Polonia

Un miner a murit, iar alţi cinci au fost răniţi în urma unui cutremur produs sâmbătă în zona unei mine din Bielszowice, în sudul Poloniei.

Miss Venezuela 2023 a murit la doar 26 de ani, după ce a adormit la volan. Și-ar fi prezis moartea pe rețelele sociale | FOTO
Miss Venezuela 2023 a murit la doar 26 de ani, după ce a adormit la volan. Și-ar fi prezis moartea pe rețelele sociale | FOTO

Regina frumuseții din Venezuela, Ariana Viera, a murit în urma rănilor suferite într-un teribil accident de mașină petrecut luna trecută în Florida.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.