(P) Șemineul – un accesoriu nu doar util, ci și estetic

(P) Șemineul – un accesoriu nu doar util, ci și estetic

Instalarea unui șemineu în casă este întotdeauna o idee bună, care aduce numeroase avantaje, atât practice, cât și estetice.

Indiferent de model, de la cele care funcționează pe gaz, cărbune, brichete sau lemne, până la cele electrice, semineurile dau un aer aparte casei, un sentiment de confort și de intimitate.

Ce beneficii practice aduce un șemineu?


Folosirea șemineului aduce numeroase avantaje practice, precum reducerea costurilor, protejarea mediului înconjurător, siguranță sporită și ușurință instalării.

Poate cel mai important avantaj practic care trebuie menționat este cel legat de reducerea costurilor la încălzire. Indiferent de combustibilul cu care funcționează, un șemineu este o sursă rentabilă de căldură, fiind eficient din acest punct de vedere.

Un alt beneficiu important adus de folosirea șemineului este protejarea mediului înconjurător, acesta fiind considerat o alternativă ecologică. Comparativ cu alte surse de încălzire, emisiile produse de șemineu sunt mult mai reduse. În plus, cele mai noi modele de semineuri sunt concepute în așa fel încât să fie prietenoase cu mediul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce avantaje aduce un șemineu din punct de vedere estetic?


Fără îndoială, un șemineu este un element funcțional într-o casă, însă avantajele pe care le aduce din punct de vedere estetic le întrec cu ușurință pe cele practice.

Instalarea unui șemineu în sufragerie va îmbunătăți drastic aspectul încăperii. În același timp, șemineul oferă un sentiment de căldură, atât la propriu, cât și la figurat. Mediul va fi cu siguranță unul care inspiră confort și sentimentul de acasă. În plus, șemineul va deveni punctul focal al încăperii , în jurul căruia se vor strânge toți cei dragi.

Focul este o sursă naturală de încălzire și de aceea multe persoane consideră că este mult mai confortabil să se așeze în față șemineului pentru a se încălzi. De asemenea, șemineul este preferat și datorită sentimentelor de calm și de relaxare pe care le au oamenii atunci când îl folosesc. Ce poate fi mai plăcut decât petrecerea timpului în față unui șemineu, cu o carte sau o cană de ciocolată caldă, în timpul serilor reci de iarnă?

Nu în ultimul rând, șemineul este un element esențial pentru crearea unei atmosfere romantice alături de o sticlă de vin roșu, câteva lumânări aprinse și muzică potrivită pe fundal. Acesta este decorul ideal pentru o seară romantică petrecută alături de partenerul sau partenera de viață. Ambianța pe care o creează focul din șemineu este una de neegalat!
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.