(P) 5 vedete de la Hollywood care nu utilizează Social Media și motivele pentru care nu fac asta

skyfall

După cum probabil ați constatat sau realizați chiar în acest moment, nu toate starurile din cinematografie sunt prezente în mod activ pe rețelele de socializare, iar printre acestea se numără și Bradley Cooper, Daniel Craig sau Julia Roberts.

Opțiunea acestora, aceea de nu se afla în lumina reflectoarelor Instagram, Facebook ori Twitter, în condițiile în care întreaga planetă se raportează din ce în ce mai mult la numărul de urmăritori de pe rețelele de socializare, a stârnit foarte mult interes, așa că jurnaliștii de la ideapod.com au publicat un material foarte interesant, din care aflăm care sunt cel mai cunoscute staruri absente de pe Social Media și de ce au făcut această alegere.

Bradley Cooper - Născut pe 5 ianuarie 1975, dintr-o mamă italiancă-americancă și un tată irlandez-american, Bradley Cooper este unul dintre cei mai iubiți actori din ultimele decenii, fiind cunoscut mai ales pentru precum franciza The Hangover (2009, 2011 și 2013), The A-Team (2010), Limitless (2011) sau A Star is Born (2018, cu Lady Gaga) - superba poveste de dragoste premiată la Oscar. Vocea lui Bradley Cooper a fost auzită și în filmele de mare succes Guardians of the Galaxy 1 și 2, în care l-a ajutat pe ratonul Rocket să devină unul din cei mai iubiți Gardieni ai Galaxiei.

Motivul pentru care perfecționistul Bradley Cooper ocolește rețelele de socializare nu este deloc greu de înțeles. Cooper consideră că o cunoaștere amănunțită a vieții sale reale ar știrbi oarecum din capacitatea sa de a fi 100% convingător în pielea unui personaj, iar fanii ar trebui să se concentreze asupra uitării omului Bradley Cooper, în loc să se poate bucura pe deplin de acțiunea filmului.

Scarlett Johansson - În vârstă de 36 de ani, frumoasa actriță new-yorkeză Scarlett Johansson nu are niciun interes privind expunerea vieții personale pe rețelele de socializare, fiind de părere că este un „fenomen foarte ciudat” să împărtășești pe rețelele de socializare ceea ce mănânci la cină, de exemplu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scarlett Johnson a ajuns în atenția publicului, în principal, datorită celebrelor francize cinematografice Avengers, Iron Man sau Captain America, filme cu un uriaș succes la public, inspirate din universul Marvel. Până la ora actuală, au fost lansate 22 de filme Marvel, primul fiind Iron Man (2008), iar îndrăgiții eroi desprinși din benzile desenate au poposit nu doar pe marile ecrane, ci și în lumea sloturilor online, acolo unde producătorul Playtech a cucerit o mulțime de fani cu jocuri precum Avengers, Iron Man, Justice League și altele. Click aici dacă vrei să joci gratis Justice League online plus alte sloturi inspirate din filme, așa cum sunt Peaky Blinders, Jumanji sau Narcos!

Daniel Craig - Când ai îmbrăcat de 4 ori costumul lui James Bond („No Time to Die”, cel de-al 5-lea și ultimul film Bond cu Craig în rol principal, va fi lansat în aprilie 2021), e clar că nu mai ai nevoie de nicio prezentare, așa că o să spunem doar că britanicul în vârstă de 52 de ani nu vede de ce ai prefera să spui prietenilor diverse lucruri pe social media, în loc să petreci mai mult timp cu aceștia.

„M-am trezit de dimineață și am mâncat un ou? Ce relevanță are asta pentru oricine? Conexiuni pe rețele de socializare? Sunați-vă, pur și simplu, unii pe alții, mergeți la un pub, beți ceva și discutați!”

Julia Roberts - Ajunsă la 47 de ani, „Frumușica” Julia Roberts, care, alături de Richard Gere, scria în 1990 una din cele mai frumoase povești de dragoste din istoria cinematografiei (Pretty Woman), declara într-un interviu acordat Vanity Fair următoarele:

„Social media este ca vata de zahăr.... Pare atât de apetisantă, încât nu te poți abține, însă, în cele din urmă, pentru doar câteva momente de plăcere, rămâi cu degetele lipicioase.”
Julia Roberts este cunoscută publicului larg și din filme precum Erin Brockovich (2000), Ocean's Eleven (2001), Ocean's Twelve (2004) sau Mirror Mirror (2012).

George Clooney - Considerat pentru multă vreme drept cel mai sexy bărbat din lume, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul american George Clooney (59 de ani) evită și el rețelele de socializare. Argumentul său principal este faptul că, în viața oricărui om, sunt momente în care, sub influența a diferiți factori emoționali, poți spune lucruri pe care să le regreți ulterior. Așa că de ce te-ai expune?

Iar Clooney este destul de greu de contrazis în această privință, știut fiind faptul că nu puțini oameni și-au pierdut slujbele din cauza unor comentarii neinspirate pe rețelele de socializare.

Cele mai cunoscute filme ale lui George Clooney sunt The Peacemaker (1997), Batman & Robin (1997), Three Kings (1999), Ocean's Eleven (2001), Ocean's Twelve (2004), Ocean's Thirteen (2007), The American (2010) sau Tomorrowland (2015).

Desigur, există zeci de conturi false pe Instagram sau Facebook cu numele tuturor starurilor și lucrurile stau la fel și în cazul actorilor de mai sus, însă, după cum probabil știți deja, conturile oficiale sunt însoțite de pictograma albastră „Verificat”.

ONJN Decizia ONJN nr.860/28.04.2016, Licenta: L2160797Y000396

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.