Via Mariae, traseul de pelerinaj care leagă România de Austria: ”Ne conectăm cu Dumnezeu și cu natura”

×
Codul embed a fost copiat

Un cunoscut traseu de pelerinaj, asemănător celebrului Camino de Santiago, își lungește ruta pe teritoriul țării noastre.

Via Mariae sau Drumul Măriei, care pornește din Austria și până acum se încheia la Șumuleu Ciuc, în Harghita, va avea ca punct final Mănăstirea Putna din Suceava.

Din Austria până la noi, traseul pe care pelerinii îl parcurg fie pe jos, fie cu bicicleta, are aproximativ o mie de kilometri.

Marcarea traseului a început deja, iar autoritățile speră că vor termina o parte din el până la finalul lunii iulie, pentru ca cei care vin la Mănăstirea Cacica pe 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, să îl poată parcurge.

Via Mariae este un drum spiritual care leagă Apusul de Răsărit, născut din dragostea pentru Fecioara Maria. Menirea lui este să îi aducă mai aproape pe cei care îl urmează și să scoată în evidență valorile lor comune, chiar dacă provin din locuri diferite și chiar dacă au confesiuni diferite. Pe porțiunea din Suceava se regăsesc cele mai importante mănăstiri și biserici, atât ortodoxe, cât și catolice, iar până la toamnă autoritățile spun că va apărea și un ghid, care va cuprinde toate unitățile de cazare, punctele gastronomice, precum și lăcașurile de cult de pe traseu și informații despre gradul de dificultate al fiecărei porțiuni.

Citește și
Papa Francisc le cere italienilor să nu se grăbească să sărbătorească victoria împotriva coronavirusului: ”Aveți grijă!”
Măsuri suplimentare anti-Covid. Papa Francisc va recita rugăciunea Angelus în Biblioteca Palatului Apostolic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava: "Intră în România pe la Oradea, până la Șumuleu Ciuc, ajunge la Mănăstirea Neamțului, iar pe 130 de kilometri este pe teritoriul județului Suceava."

Apetitul pentru drumuri spirituale este în creștere, în special în Europa de Vest. Mii de pelerini urmează celebrul Camino de Santiago, ale cărui trasee trec prin Franța, Portugalia și Spania. Unii îl parcurg ca să își testeze limitele, alții ca să descopere lumea, dar fiecare pelerin spune că experiența este unică. Un francez stabilit la Putna, aduce de ani de zile turiști străini în Bucovina.

Pascal Garnier, ghid turistic: "Este un curent în dezvoltare în România care este deja peste tot în Europa, ideea de a avea circuite care pun împreună patrimoniul cultural și în același timp mișcarea în aer liber. În Franța, de exemplu, avem peste 10 milioane de practicanți de drumeție."

Emanuel, doctorand din Iași, a făcut primul pelerinaj acum șase ani, când a mers pe jos de la Iași la Mănăstirea Neamț, apoi a urcat în Munții Ceahlău.

Emanuel: "Mergem pe traseu cu alți tineri, discutăm foarte mult, ne întâlnim cu oameni, ne deconectăm de informații și tehnologie și ne conectăm cu Dumnezeu și cu natura."

Un alt pelerin a trăit deja mai multe astfel de experiențe.

Bărbat: "Am început chiar cu Israelul, am continuat cu Polonia, Franța, Italia, Austria, Germania, dar înainte de toate am fost în România, la Cacica, Șumuleu Ciuc. Te montează și te remontează pentru viață."

Ionuț Loba, ghid turistic în Bucovina: "Via Mariae o să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării zonei. Cererile pentru drumeții sunt din ce în ce mai mari în zona Bucovinei."

Via Mariae este cel de-al doilea traseu de drumeție care ajunge în județul Suceava, după Via Transilvanica, ce străbate România de la sud la nord. Pe o porțiune scurtă, cele două chiar se suprapun. Via Mariae se separă de la Sucevița și se îndreaptă prin munți către Sanctuarul de la Cacica.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pelerini din toată ţara care mergeau la Cernica, opriţi de poliţie.
Pelerini din toată ţara care mergeau la Cernica, opriţi de poliţie. "Nu venim la discotecă"

Credincioși veniți din toată țara în pelerinaj la Mănăstirea Cernica, de lângă București au făcut cale întoarsă fără să apuce să se mai închine la moaștele Sfântului Calinic.

Măsuri suplimentare anti-Covid. Papa Francisc va recita rugăciunea Angelus în Biblioteca Palatului Apostolic
Măsuri suplimentare anti-Covid. Papa Francisc va recita rugăciunea Angelus în Biblioteca Palatului Apostolic

Papa Francisc nu va conduce rugăciunea tradiţională Angelus, "Îngerul Domnului", sâmbătă, în faţa a mii de pelerini, ca în anii precedenţi, ci o va recita în interiorul Bibliotecii Palatului Apostolic de la Vatican.

Pelerini din toată ţara la Peștera Sf. Andrei. ”Suntem din Dacia Liberă, mai contează localitatea?”
Pelerini din toată ţara la Peștera Sf. Andrei. ”Suntem din Dacia Liberă, mai contează localitatea?”

Decizia instanței care a stabilit că la pelerinajul de la peștera Sfântului Andrei pot participa doar localnicii din comuna Ion Corvin nu i-a împiedicat pe pelerini să meargă să se roage la moaștele apostolului.

Cine a fost de fapt Arsenie Boca. Mărturiile celor care l-au cunoscut
Cine a fost de fapt Arsenie Boca. Mărturiile celor care l-au cunoscut

Cine a fost părintele Arsenie Boca? Pe 29 septembrie s-au împlinit 110 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca. Chiar dacă majoritatea românilor au auzit despre el și multi cred că a fost sfânt, putini știu cine a fost și ce a făcut.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.