Țara în care școlile se redeschid după aproape doi ani de când au fost închise din cauza Covid

scoala general
Shutterstock

După aproape doi ani de când școlile au fost închise din cauza pandemiei Covid 19, școlile din Uganda se redeschid.

Practic, aceasta a fost cea mai lungă perturbare a instituțiilor de învățământ la nivel global din cauza pandemiei de Covid 19, potrivit Națiunilor Unite, conform CNN. 

După ce s-a luat decizia de închidere a școlilor practic 15,5 milioane de elevi nu au mai mers la ore, potrivit Dennis Mugimba, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Apoi, cei din învățământul superior s-au întors la școală în mod treptat, dar elevii de grădiniță și cei de ciclul primar, aproximativ șase milioane, nu au fost lăsați să revină la școală.

"Sunt încântată că mă întorc la școală. Nu mi-a fost ușor să fiu în siguranță acasă atât de mult timp, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu, care m-a protejat. Tot timpul mi-am dorit să mă întorc la școală pentru a mă pregăti să ajung contabilă", a declarat Rachael, pentru Reuters.

Citește și
vaccinare cazuri israel
Performanța Israelului în plin val 5: “Nimeni în lume nu a mai atins această realizare. Nu există altă țară la acest nivel”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă oficialii ugandezi se așteaptă ca o treime dintre copiii care erau la școală când a început pandemia să nu se întoarcă, ceea ce s-ar putea dovedi o lovitură grea pentru perspectivele noii generații într-o țară care se luptă cu rata ridicată a șomajului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Provincia canadiană Quebec va introduce o taxă de sănătate pentru nevaccinați
Provincia canadiană Quebec va introduce o taxă de sănătate pentru nevaccinați

Provincia canadiană Quebec, puternic afectată de valul Omicron, va introduce în săptămânile următoare o nouă taxă, pe care a denumit-o "contribuţie la sănătate" şi care va afecta doar persoanele nevaccinate împotriva Covid 19.

Performanța Israelului în plin val 5: “Nimeni în lume nu a mai atins această realizare. Nu există altă țară la acest nivel”
Performanța Israelului în plin val 5: “Nimeni în lume nu a mai atins această realizare. Nu există altă țară la acest nivel”

În timp ce populația din multe state nu a primit nici prima doză a vaccinului anti-Covid, sute de mii de israelieni au fost inoculați cu doza a patra.  

OMS: Se vede finalul pandemiei, dar mai avem. Mai vin niște valuri
OMS: Se vede finalul pandemiei, dar mai avem. Mai vin niște valuri

Covid 19 va face probleme în continuare, cel puțin în următoarele trei luni, dar “se vede finalul” pandemiei, a spus David Nabarro, trimisul special al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Covid 19.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.