Povestea tragică a moldovencei vorbitoare de 6 limbi străine care a murit săracă și a fost înmormântată fără preot, în Italia

viorica moldoveanca moarta italia
Corriere Fiorentino

Povestea unei moldovence care a murit în Italia a atras atenția presei italiene care a făcut un reportaj despre aceasta.

Viorica, o moldoveancă de 45 de ani, este descrisă ca fiind o femeie frumoasă, cu facultate și vorbitoare a șase limbi străini, dar chiar și așa a murit săracă într-o baracă de lemn din grădina spitalului Careggi din Florenţa.

La înmormântarea sa, din Trespiano, au fost prezente cinci persoane, dar niciun preot care să fi zis vreo rugăciune.

Jurnaliștii de la Corriere Fiorentino spun că au întâlnit-o prima dată pe Viorica pe 20 octombrie 2011. "Vin din Moldova și am pierdut tot. mi-am pierdut soțul, casa, slujba", spunea ea atunci.

Apoi, a fost ajutată și a început să lucreze ca interpret pentru un judecător, dar problema a fost că femeia a continuat să bea, în coliba sa se găseau mereu sticle de vin, un vin ieftin, de proastă calitate, care facea mult rău organismului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Nu a vrut să se schimbe, banii pe care i-a câștigat i-a cheltuit pe alcool. Ar fi putut să-și refacă viața, să închirieze o casă, să își găsească dragostea, dar în adâncul sufletului său era intuneric”, scriu jurnaliștii, precizând că mulți au încercat să o convingă pe femeie să meargă să facă tratament de specialitate, dar că ea a refuzat.

După apariția articolului, ea și-a schimbat și jobul, devenind casieră și ajungând să aibă o înfățișare mult mai îngrijită.

“În sfârșit, avea o viață nouă, era fericită, așa a spus ea. Locuia într-un azil de bătrâni. Își cumpărase și mașină nouă, dar a făcut accident și a scăpat cu viață ca prin minune. A fost în spital și nu a mai mers la slujbă. Nimeni de la supermarketul la care lucra nu a mai văzut-o, niciunul dintre colegi nu știa nimic de ea. Apoi, într-o zi, a dat un telefon: ‘M-am întors să locuiesc în baracă’. Un accident a fost de ajuns pentru a aduce în prezent fantomele trecutului. S-a tuns zero și a început, iar, să bea”, mai scriu ei.

Apoi, un medic voluntar în vârstă s-a îndrăgostit de ea și a ajutat-o cu tratamentul. A primit, apoi, ajutor din partea unui preot, dar Viorica tot refuza tratamentul complet.

Un telefon a anunțat într-o zi moartea sa. A fost înmormântată într-un sicriu ieftin cumpărat de cei care o cunoșteau. La morgă au venit Marius și Adrian, doi dintre cei cu care a împărțit nopți în care beau, după cum scriu jurnaliștii italieni.

După înmormântare, jurnaliștii au mers în baraca în care locuia femeia, unde au găsit și poze de la nunta. Astfel, au ajuns și la fostul său soț, un italian care le-a povestit că părinții Vioricăi au murit când ea era mică, mama ei murind tot din cauza alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.