Doliu în muzică. A murit Carlos Marin, membru al formației Il Divo

Doliu în muzică. A murit Carlos Marín, membru al formației Il Divo
Getty

Cântărețul spaniol Carlos Marin, membru al grupului Il Divo, a murit, duminică, la vârsta de 53 de ani, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al cvartetului, informează News.ro.

„Cu sufletul greu vă anunţăm că prietenul şi partenerul nostru Carlos Marín a murit. Prietenii, rudele şi fanii îi vor simţi lipsa. Nu va mai exista o altă voce şi un spirit ca ale lui Carlos”, au transmis cei de la Il Divo.

Marin era diagnosticat cu Covid-19, internat la terapie intensivă într-un spital din Manchester, intubat şi în comă indusă, potrivit TVE.

În urma diagnosticului primit de el, concertele programate pentru iarna aceasta fuseseră mutate în vara anului viitor.

Il Divo, cvartet liric alcătuit din bărbaţi, a fost fondat de Simon Cowell, producătorul care a înfiinţat şi One Direction.

Carlos Marin, care a fost actor în diverse musicaluri, a devenit parte din proiect în 2003, alături de Urs Bühler, Sébastien Izambard şi David Miller.

Au lansat până în prezent nouă albume de studio, de la omonimul „Il Divo” (2004) până la cel mai recent, „For Once In My Life: A celebration of Motown” (2021), care au fost vândute în aproximativ 40 de milioane de copii în întreaga lume.

Solo, Marin a lansat anul trecut discul „Portrait”, pe care a înregistrat şi o versiune a „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen, între altele.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Actrița Sayaka Kanda a murit la vârsta de 35 de ani, după ce a căzut de la etajul 14 al unui hotel
Actrița Sayaka Kanda a murit la vârsta de 35 de ani, după ce a căzut de la etajul 14 al unui hotel

Lumea filmului din Japonia a primit o veste teribilă. Actrița și cântăreața Sayaka Kanda a murit, sâmbătă, la vârsta de 35 de ani, după ce a căzut de la etajul 14 al unui hotel din Saporo.

FOTO&VIDEO. Patru oameni au murit în China, după ce un pod s-a prăbușit peste o autostradă
FOTO&VIDEO. Patru oameni au murit în China, după ce un pod s-a prăbușit peste o autostradă

Patru persoane au murit și alte opt au fost rănite, sâmbătă, după ce o parte a rampei unui pod s-a prăbușit în orașul Ezhou, din provincia chineză Hubei, informează agenția de presă Xinhua, citată de Reuters.

A murit actrița Bridget Hanley, vedeta serialului „Here Come The Brides”
A murit actrița Bridget Hanley, vedeta serialului „Here Come The Brides”

Lumea filmului este în doliu. Actrița Bridget Hanley, vedeta serialului „Here Come The Brides”, a murit la vârsta de 80 de ani, informează deadline.com.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.