Conflictul din Marea Roșie afectează transporturile de mâncare asiatică. „Nu avem produsul, nu putem înlocui”

×
Codul embed a fost copiat

Tăițeii cu legume și pui, supele ramen și îndrăgitul sushi ar putea ajunge mai târziu în farfuriile noastre, din cauza conflictului din Marea Roșie.

 

Marii transportatori deviază rutele navelor care aduc marfă din Asia, de teamă că echipajele ar putea fi atacate. Așa se face că multe produse alimentare - necesare în restaurantele cu specific asiatic - ajung cu întârziere în România.

Un studiu realizat de cea mai mare platformă care livrează mâncare arată că țara noastră are cel mai ridicat consum de preparate asiatice din sud-estul Europei.

Într-o zi obișnuită, într-un restaurant chinezesc se comandă cel puțin 300 de porții de tăiței cu piept de pui și cu legume. Jumătate din ingredientele necesare pentru o porție de noodles vin din Asia. Și aici mă refer la tăiței, urechile de lemn, mugurii de bambus, la condimente, dar și la sosurile de soia și de stridii.

Toate aceste ingrediente vin din Asia. Dacă până acum transportul însemna cel mult două luni, de când a început conflictul în Orientul Mijlociu, timpii aproape s-au dublat. Companiile maritime și-au schimbat rutele, iar navele ocolesc Africa, pe la Capul Bunei Speranțe că să ajungă în Europa.

Citește și
Streetfood
Sibiul, inmiresmat de aromele Festivalului de Mancare Stradala. Bucatarii au gatit mancaruri din diverse colturi ale lumii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fără aceste ingrediente, în restaurantele cu specific asiatic nu se poate prepara niciun fel de mâncare, spun bucătarii. Gustul nu ar fi autentic.

George Manea, manager restaurant chinezesc: „Nu avem produsul, nu putem înlocui, practic nu îl înlocuim, punem un stoc epuizat după care bineînțeles când ne vine materia primă o să îl folosim, nu înlocuim”.

Reporter: Produsele chinezești se pot înlocui cu unele românești?

George Manea, manager restaurant chinezesc: „Din păcate nu”.

Andrei Dușu, proprietarul unui restaurant:
„Nu prea ai cum altfel. Inclusiv orezul, spre exemplu mulți cumpără branduri asiatice, dar orez italian, e total diferit, când vezi la orez „făcut în Italia” nu e același lucru”.

Magazinele online care vând ingrediente asiatice au rămas deja fără supe instant, tăiței de grâu sau condimente. Și nu se știe când vor primi din nou marfă.

Andra Rotariu, manager magazine online: „Sunt întârzieri de până la 3-4 saptămâni din cauza schimbării rutei maritime prin ocolirea Africii a vaselor de transport, evitarea zonei Mării Roșii din cauza atacurilor din Yemen”.

Adrian Mihălcioiu, reprezentant ITF România: „Deja marii transportatori au făcut devierile necesare pentru transportul mărfii către SUA și Europa. Din Asia se aduce în general absolut tot. Chiar și mâncare, electronice, componente, tot ce înseamnă absolut tot ce avem în jurul nostru are o componență din Aia, vorbim de China, de Indonezia, Malaesia, India, absolut tot”.

Într-un magazin cu specific coreean din Constanța cele mai căutate sunt supele instant, peștele, tăiețeii din carfof dulce și mai ales celebra clătită Hotteok, un fel de gogoașă umplută cu miere, scorțișoară, alune de pădure și zahăr brun.

Paula Agape, reprezentant magazin specific asiatic: „Vânzările sunt foarte bune sunt peste așteptări”.

Pentru că nu mai poate aduce marfa din Asia, patronul s-a orientat spre stocurile din depozitele europene, dar nici de acolo nu poate cumpăra prea multă marfă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce mâncare pot savura românii weekend-ul acesta la Asian Food Fest, într-un parc din București
Ce mâncare pot savura românii weekend-ul acesta la Asian Food Fest, într-un parc din București

Într-un parc din București are loc weekend-ul acesta festivalul Asian Food Fest, care își propune să aducă oamenii mai aproape de cultura orientală.

Sibiul, inmiresmat de aromele Festivalului de Mancare Stradala. Bucatarii au gatit mancaruri din diverse colturi ale lumii
Sibiul, inmiresmat de aromele Festivalului de Mancare Stradala. Bucatarii au gatit mancaruri din diverse colturi ale lumii

40 de bucatari inventivi si amuzanti au facut spectacol in centrul Sibiul la un festival de mancare stradala. Au pregatit sute de feluri din bucataria bavareza, asiatica sau mediteraneana.

Pastrama, mancare asiatica sau paine indiana: sute de bucuresteni au
Pastrama, mancare asiatica sau paine indiana: sute de bucuresteni au "gustat" din conceptul street food. Ce spune Chef Foa

A fost o noapte de-a dreptul gustoasa pentru sute de bucuresteni care au savurat preparate gatite in plina strada. Mai multi bucatari au parasit pentru cateva ore restaurantele si i-au poftit pe oameni intr-un tur gastronomic.

Restaurantele cu specific asiatic sunt tot mai cautate. Cum ii conving vietnamezii pe romani sa incerce supa ...
Restaurantele cu specific asiatic sunt tot mai cautate. Cum ii conving vietnamezii pe romani sa incerce supa ... "FĂ"

Daca japonezii si chinezii sunt innebuniti dupa mamaliga si sarmale, noi alegem in numar tot mai mare mancarurile asiatice.

Pachetele de primavara
Pachetele de primavara

Una dintre cele mai usoare retete din bucataria asiatica te va ajuta sa pregatesti o mancare proaspata. Iti va aduce aminte de infasuratul sarmalutelor, dar rezultatul va fi extrem de ispititor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.