Vremea azi, 19 noiembrie. Apar câţiva nori de ploaie. Maximă de 13 grade în vestul țării

×
Codul embed a fost copiat

Vremea azi, 19 noiembrie. Joi avem o zi mai plăcută decât cea de ieri. Prin sud şi centru apar câţiva nori de ploaie, iar dimineaţă este ceaţă pe la câmpie.

 

În rest, avem soare şi maxime de la 6 grade în depresiuni, până la 13 grade prin vestul ţării.


Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi cu Bărăganul avem o zi destul de mohorâtă, cu ceață şi multă umezeală în orele dimineţii. Mai târziu apare şi soarele, dar temperaturile nu mai reuşesc să treacă de 9-10 grade.

La fel va fi şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: vreme amestecată, ceaţă la începutul zilei, înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie mai târziu. Vântul devine mai insistent, iar maximele se opresc tot pe la 9-10 grade.

Citește și
Vreme ploioasă
Vremea azi, 17 noiembrie. Atmosferă schimbătoare în majoritatea regiunilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme destul de frumoasă, dar asta după ce se risipeşte ceața de la câmpie. Vântul prinde putere şi temperaturile ajung pe la 8-9 grade.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi destul de însorită, însă acum sunt condiţii de ceaţă şi în zonele joase de aici. Pe la amiază se ating 9-10 grade, iar după lăsarea nopţii se înnorează şi o să picure trecător.

Şi în ţinuturile vestice avem puţină ceaţă la începutul zilei. Apoi se înseninează treptat; vântul se intensifică în zona Banatului, iar temperaturile ajung pe la 12-13 grade- cele mai ridicate valori din ţară. La noapte, se adună norii şi vor aduce câteva ploi slabe.

În Transilvania, avem o dimineaţă rece, cu ceaţă, mai ales în depresiuni. Mai târziu, iese soarele şi temperaturile urcă până la 8-9 grade. La noapte se face mai frig decât în noaptea trecută şi se ating minus 6 grade în zona Miercurea Ciuc.

În Oltenia, va fi şi astăzi destul de înnorat, s-ar putea să plouă slab sau să burniţeze, iar maximele se vor opri pe la 9-10 grade. Ieri s-au atins 13 grade în zonă.

Şi în ţinuturile sudice mai apar ceva înnorări; poate şi câţiva stropi de ploaie, iar acum este ceaţă în unele zone. În ansamblu, avem vreme mai bună decât ieri, dar la capitolul temperaturi nu sunt schimbări. Pe la amiază vor fi cel mult 9-10 grade.

Vremea în Bucureşti

 

Se îndreaptă vremea şi în zona Capitalei. Dimineaţă mai sunt ceva condiţii de ceaţă, dar mai târziu se arată şi soarele printre nori, iar maxima ajunge pe la 10 grade.

Vremea la munte

 

La munte, norii apar în treacăt şi pot să aducă un pic de lapoviţă în zona Carpaţilor Meridionali. În rest găsim soare, un vânt mai intens pe creste şi temperaturi puţin mai ridicate decât ieri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 18 noiembrie. Atmosferă schimbătoare în majoritatea zonelor țării
Vremea azi, 18 noiembrie. Atmosferă schimbătoare în majoritatea zonelor țării

Vremea azi, 18 noiembrie. Miercuri o să plouă în sudul şi în estul ţării. În rest, avem vreme mai bună, ceață dimineaţa şi un pic de soare mai târziu.

Vremea azi, 17 noiembrie. Atmosferă schimbătoare în majoritatea regiunilor
Vremea azi, 17 noiembrie. Atmosferă schimbătoare în majoritatea regiunilor

Marți, avem atmosferă închisă şi va ploua, mai întâi în vestul, în nord-vestul şi în centrul ţării.

Vremea azi, 16 noiembrie. Maximele vor ajunge la 16 grade
Vremea azi, 16 noiembrie. Maximele vor ajunge la 16 grade

Ziua de luni ne-aduce vreme caldă, mai ales la deal şi la munte, ceață dimineaţa, pe la câmpie şi câţiva nori de ploaie pe seară, în vestul ţării.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.