Roșia Montană, comoara din Apuseni. Galeriile romane unice în lume și peisaje de vis

×
Codul embed a fost copiat

Vă invităm acum să descoperiţi o comoară din Apuseni - Roșia Montană. Acolo puteţi admira galerii subterane unice în lume, biserici, dar şi lacuri în care se oglindesc cerul şi brazi falnici.

 

Galeriile Romane din Roșia Montană spun povestea mineritului din Apuseni. După ce luați la pas cele 157 de trepte, ajungeți la peste 100 de metri în adâncul pământului.

Dorin Rus, ghid: "Acești pereți înclinați descarcă presiunea muntelui ce se află deasupra noastră și pentru că piatra este tare nu e nevoie de susținere".

Nu puțini sunt cei dornici să descopere aceste locuri, unde domnește liniștea.

Citește și
turism
Liniștea a devenit o atracție turistică. Care sunt cele mai liniștite zone din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Petrică Nicoară, turist Cernavodă: "Am venit să vizităm aceste locuri, sunt foarte frumoase, peisajul e ceva de vis".

Vlad, turist Târgu Jiu: "Aici am venit să vizitez Galeriile Romane, să văd unde lucrau minerii și cum lucrau".

Apele stătătoare folosite pe vremuri pentru procesarea aurului au fost transformate în lacuri de agrement, unul dintre cele mai spectaculoase fiind în formă de inimă.

Dacă vreți să cutreierați aceste meleaguri puteți porni la drum pe jos, cu bicicleta ori cu ATV-ul.

Bara Daniel, proprietar ATV: "Cel mai căutat traseu este Bucium-Roșia Montană. Se trece pe lângă exploatarea de cupru de la Roșia Poieni".

Pe lista atracțiilor se află și Poiana cu Narcise, care se întinde pe cinci hectare. Dar este musai să ajungeți și la Detunate - un masiv spectaculos format din coloane înalte de bazalt ce seamănă cu o orgă.

Și aveți ocazia să poposiți și la strănepotul eroinei lui Agârbiceanu - Fefeleaga.

"Astea sunt corfele renumitei Fefeleaga a lui Ion Agârbiceanu, care le purta pe cal pe Bator, iar asta e șaua”.

Cum oaspeți există, oamenii locului s-au adaptat și au pregătit locuri de cazare. Turiștii sunt invitați, de pildă, să își petreacă noaptea în această casă ridicată acum mai bine de 150 de ani.

Aflată în centrul comunei Roșia Montană, în trecut era folosită drept bancă, unde minerii duceau aurul extras pentru a primi bani.

Adrian Petri, proprietar pensiune: "Aici este casa bunicilor mei, pe care am transformat-o în spațiu de cazare”.

Și în vechiul hambar se poate dormi.

"Aici era grota bunicului, unde își ținea sculele".

Iulia: "Majoritatea turiștilor vin din zonele așa mai aglomerate urban, gen București, Cluj, Timișoara”.

 

Prețurile la cazare pornesc de la 100 de lei pe noapte

 

Și această pensiune, unde tradiția este cuvântul de ordine, are ușile larg deschise.

"Camerele au fost aranjate tradițional, cu covoare din zonă, cusute de mama mea în urmă cu 40-50 de ani și am încercat să păstrăm tradiția. Pe pereți avem tindeie, țesute tot în război".

Prețurile pentru o noapte de cazare în zonă pornesc de la 100 de lei.

Roșia Montană se află la numai o oră de mers cu mașina de Alba Iulia și două de Cluj-Napoca.

Localitatea, o comoară din Apuseni, a fost propusă pentru a intra în patrimoniul UNESCO.

Galeriile romane de acolo sunt singurele din lume ce se pot vizita și pe măsură ce înaintați pe traseul îngust până în adâncuri puteți descoperi tehnicile de lucru ale minerilor ce trudeau ca să scoată aurul la suprafață. În total, pe sub munți, se spune că ar exista zeci de km de galerii.

Iar dacă ajungeți în zonă nu ratați Poiana cu Narcise, unde, în această perioadă, natura face spectacol.

Iar pentru o plimbare cu ATV-ul pe acele meleaguri pe poveste veți plăti cel puțin 150 de lei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România își deschide granițele pentru toți turiștii străini, inclusiv pentru cei din afara UE
România își deschide granițele pentru toți turiștii străini, inclusiv pentru cei din afara UE

România își deschide granițele pentru toţi turiştii străini, inclusiv pentru cei care vin din afara Uniunii Europene.

Liniștea a devenit o atracție turistică. Care sunt cele mai liniștite zone din România
Liniștea a devenit o atracție turistică. Care sunt cele mai liniștite zone din România

Liniștea a devenit o atracție turistică în agitația din jurul nostru, iar unele zone din România își propun să o valorifice.

Ministrul Culturii: Reluăm procedura de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO
Ministrul Culturii: Reluăm procedura de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Situl istoric de la Roșia Montană, pentru salvarea căruia mii de români au ieșit în stradă, ar putea fi inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.