Teoria lui Einstein a rezistat celui mai dificil test de verificare

einstein

Teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein a rezistat celui mai dificil test de verificare efectuat până în prezent, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, citat de DPA şi Reuters.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a anunţat că cercetarea lor este cel mai cuprinzător test al relativităţii generale în apropierea găurii negre supermasive din centrul galaxiei noastre.

"Einstein are dreptate, cel puţin până acum", a declarat specialista Andrea Ghez, profesor universitar de fizică şi astronomie la UCLA şi co-realizatoare a cercetării.

Ghez a precizat, însă, că teoria lui Einstein, propusă de acesta în 1915, "prezintă cu certitudine o vulnerabilitate" deoarece nu poate explica în întregime gravitaţia în interiorul unei găuri negre.

"La un moment dat, va trebui să mergem mai departe de teoria lui Einstein către o teorie a gravitaţiei mai cuprinzătoare, care explică ce este o gaură neagră'', a precizat Ghez într-un comunicat emis de universitate.

Citește și
Ramarni Wilfred
Povestea adolescentului care are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Echipa de astronomi condusă de Ghez a efectuat un studiu detaliat al unei stele care orbitează gaura neagră, cercetare pe care specialista a descris-o drept "astrofizică extremă".

Echipa a notat că teoria lui Einstein descrie cu acurateţe comportamentul luminii care se luptă să scape gravitaţiei din jurul structurii masive.

Analiza a implicat detectarea unui efect cunoscut sub numele de ''redshift'' gravitaţional al luminii emise de stea când se afla la cel mai apropiat punct de gaura neagră.

Efectul ''redshift'' se manifestă când lumina se întinde spre lungimi de undă mai mari în urma acţiunii câmpului gravitaţional din jurul găurii negre, ceea ce provoacă deplasarea liniilor spectrului spre roşu.

''Rezultatele sunt în concordanţă cu relativitatea generală şi favorizează în mod substanţial teoria asupra gravitaţiei newtoniene, care nu poate fi luată în considerare în cazul (efectului) 'redshift' observat'', au indicat cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă au studiat o stea numită S0-2, cu o masă de circa zece ori mai mare decât cea a Soarelui, care se deplasează pe orbită eliptică ce are o durată de 16 ani în jurul unei găuri negre supermasive, numită Sagittarius A, aflată în centrul Căii Lactee, la circa 26.000 de ani-lumină de Pământ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O scrisoare trimisă de Einstein președintelui Roosevelt, scosă la licitație
O scrisoare trimisă de Einstein președintelui Roosevelt, scosă la licitație

O scrisoare semnată de Albert Einstein și adresată lui Franklin Delano Roosevelt, în care omul de știință îi solicita președintelui american să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț, a fost scoasă la licitație.

Povestea adolescentului care are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
Povestea adolescentului care are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates

Ramarni Wilfred în vârstă de 16 ani, studiază la o școală londoneză și are un IQ de 162, mult mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates, potrivit BBC.

Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu, vândută. Ce a scris fizicianul despre religie și Biblie
Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu, vândută. Ce a scris fizicianul despre religie și Biblie

O scrisoare în care Albert Einstein a respins cuvântul ''Dumnezeu'' pe care îl considera un ''produs al slăbiciunii umane'' şi în care trata subiectul identităţii evreieşti a fost vândută cu 2,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată New York.

Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu. Ce spunea fizicianul despre Biblie
Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu. Ce spunea fizicianul despre Biblie

Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu. Ce spunea fizicianul despre Biblie

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.