O scrisoare trimisă de Einstein președintelui Roosevelt, scosă la licitație

62006414
Getty

O scrisoare semnată de Albert Einstein și adresată lui Franklin Delano Roosevelt, în care omul de știință îi solicita președintelui american să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț, a fost scoasă la licitație.

 

Potrivit unui comunicat al Artmark, scrisoarea, purtând antetul „Bulletin of the atomic scientists", cu semnătura olografă a lui Einstein, va fi licitată la un preţ de pornire de 1.800 euro, informează Agerpres.

„Şi tot în licitaţia din 31 ianuarie va fi prezent un inedit lot format din două semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte, 24 ianuarie 1811 (preţ de pornire - 2.000 euro). Semnăturile datează din perioada în care a ocupat funcţia de prim consul şi din perioada Imperiului", precizează Artmark.

Două scrisori olografe trimise de Constantin Brâncuşi către nepoata sa Ileana Brâncuşi, Paris, 1937 - 1938 (preţ de pornire - 1.500 euro), o scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, cca. 1929, (preţ de pornire - 1.000 euro), o Partitură originală cu tema simfoniei „Poeme Roumain", realizată şi semnată de George Enescu, 1899 (preţ de pornire - 800 euro), completează seria loturilor inedite din această licitaţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62016194
Suma câștigată de către un bărbat la loto. Prietenii s-au amuzat teribil pe seama lui. FOTO
Un bărbat din Iowa, Statele Unite, a avut o cerinţă neobişnuită când a aflat că a câştigat la loto, deşi suma obţinută de câştigător i-a surprins pe toţi cei care au văzut premiul.
62016192
Un pilot a scăpat cu viață după un atac al talibanilor. Unde s-a ascuns în camera de hotel
Pilotul grec Vasileios Vasileiou a scăpat cu viață pentru că s-a ascuns sub un pat. Bărbatul era cazat la un hotel cunoscut, când talibanii au atac clădirea și au omorât cel puțin 40 de persoane.
62016148
Pastorul care trăiește ca un magnat. I-a cumpărat soției un Lamborghini de 200.000 $
Pastorul unei biserici din Carolina de Sud, Statele Unite, duce o viață de magnat, conform presei, care relatează că acesta i-a cumpărat soției un Lamborghini de 200.000 de dolari.