A doua ieşire în spaţiu a unui echipaj format din două femei astronaut de la NASA

ssi
AFP

Jessica Meir şi Christina Koch din cadrul agenţiei spaţiale americane NASA au păşit din nou în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a schimba o baterie, a doua ieşire în spaţiu exclusiv feminină din istorie, relatează AFP.

Prima ieşire în spaţiu a celor două femei astronaut, la 18 octombrie, a fost salutată ca un eveniment special, în contextul în care cele peste două sute de astfel de misiuni anterioare au inclus întotdeauna cel puţin un bărbat. Preşedintele Donald Trump le-a apelat pentru a le felicita şi a le lăuda curajul.

A doua lor ieşire, miercuri, a fost efectuată fără fanfară, evidenţiind caracterul rutinier al operaţiunilor de întreţinere a ISS.

Misiunea celor două femei astronaut este de înlocuire a bateriilor vechi nichel-hidrogen cu noi baterii litiu-ion şi este prevăzută să dureze şase ore şi jumătate.
Operațiunea a fost începută miercuri și este continuată luni.

Alături de cele două femei, la bordul ISS se află în prezent americanul Andrew Morgan, astronautul european Luca Parmitano şi cosmonauţii ruşi Alexander Skvortsov şi Oleg Skripochka.

Citește și
Soareci
Motivul pentru care NASA va trimite șoareci să trăiască printre astronauții de pe Staţia Spaţială
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

NASA şi-a feminizat semnificativ echipele de astronauţi. Cea mai recentă promoţie recrutată cuprinde cinci femei şi şase bărbaţi, alături de un bărbat şi o femeie din Canada, care efectuează stagiul de pregătire iniţială la NASA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Robot inteligent, trimis pe Stația Spațială Internațională. Cum îi ajută pe astronauți
Robot inteligent, trimis pe Stația Spațială Internațională. Cum îi ajută pe astronauți

Un robot inteligent, care poate identifica emoţiile cu ajutorul unor detectoare vocale, a fost trimis spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei rachete lansate joi de la baza din Florida pentru a oferi asistenţă astronauţilor.

Motivul pentru care NASA va trimite șoareci să trăiască printre astronauții de pe Staţia Spaţială
Motivul pentru care NASA va trimite șoareci să trăiască printre astronauții de pe Staţia Spaţială

Staţia Spaţială Internaţională va fi ... "invadată"de şoareci, începând de joi. Nu este vorba despre o neglijenţă, ci doar despre un experiment pe care îl fac savanţii de la NASA.

Rusia a trimis în spațiu un robot umanoid. Ce s-a întâmplat însă când a ajuns pe ISS
Rusia a trimis în spațiu un robot umanoid. Ce s-a întâmplat însă când a ajuns pe ISS

Un vehicul rusesc din gama Soyuz la bordul căruia se află un robot umanoid a eşuat în tentativa sa de a se conecta la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), sâmbătă, au anunţat agenţiile de presă ruse, potrivit Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.