Carantina în comuna Ivești din Galați, ridicată. Incidența a scăzut de la 10,67 la 2,17 la mia de locuitori

×
Codul embed a fost copiat

Măsura carantinei îşi dovedeşte eficienta în comuna Iveşti, judeţul Galaţi, care a fost izolat timp de o lună de zile.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire ajusese să fie atât de mare, încât aproape fiecare familie avea pe cineva în spital. După două săptămâni de carantină, autorităţile au prelungit măsura pentru încă 14 zile, moment în care spiritele s-au inflamat.

Oamenii au plecat care încotro, marți dimineaţă, când au văzut că măsura carantinei a fost în sfârşit ridicată. Jandarmii şi poliţiştii au desfiinţat filtrele care au funcţionat la toate intrările în cartier. Liderii comunităţii de romi de acolo au declarat, pentru Știrile Pro TV, că au trecut prin momente foarte grele, pentru că sirenele ambulanțelor se auzeau atât de des, încât starea de panică se instalase permanent.

Pe 13 octombrie, când a fost instituită carantina, incidența cazurilor de Covid-19 era de peste 10,5 la mia de locuitori, iar după două săptămâni scăzuse doar până la 8 la mie. Aşa că autorităţile au decis să prelungească izolarea cartierului din Iveşti. Măsura a dat rezultate, pentru că astăzi vorbim despre o incidenţă de 2,17 la mie.

În tot cartierul cu palate, care se desfăşoară de o parte şi de alta a unei străzi din comuna Iveşti, puţinii oameni care au mai ieşit din curţi poartă mască regulamentar. Liderii lor recunosc că membrii comunităţii nu au luat pericolul în serios, iar asta i-a costat.

Citește și
Razvan Postolache
Un bărbat din Galați a fost informat prin SMS că are Covid-19, deși nu și-a făcut testul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cezar Stănescu, preşedintele rromilor din comuna Ivești: „A fost foarte greu. Şi acuma, astăzi, şi-a luat zborul toată comunitatea, fiecare după alimente, să se aprvizioneze, că nu ştie ce se va întâmpla mai departe. A văzut moartea cu ochii, toată comunitatea”.

Pentru că s-au descurcat greu cu proviziile şi au fost nevoiţi să se bazeze doar pe voluntarii puşi la dispoziţie de primărie pentru a se aproviziona cu alimente, acum oamenii îşi burduşesc cămările.

Bătrână: „Ne-a fost frică. Aleeee, ne-a fost o frică, eu n-am făcut injecţie de 68 de ani şi acuma am făcut şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. A fost lume multă bolnavă şi s-a îndreptat toată lumea. A făcut bine Dumnezeu de sus şi doctorii”.

Moş Stănescu este unul dintre cei care au văzut moartea cu ochii. Să simţit foarte rău şi a sunat la 112. Ambulanţa l-a dus la Spitalul de Urgenţă şi, de acolo, a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, unde a stat internat două săptămâni.

Moş Stănescu: „Am fost internat la spital, cu covrigul ăsta, cum se spune, şi foarte greu. Am cerut pastile, medicamente. Am discutat cu doctorul ăla mare să ne dea medicamente bune, că plătim. Eram răcit la plămâni”.

În toată comunitatea au fost aproape 150 de bolnavi de Covid-19. Acum mai sunt doar câţiva.

Gina Stănescu, soţia liderului comunității: „Au fost oameni bolnavi, dar, să spunem adevărul, tot ce ieşea din Iveşti cu salvarea tot mergea la Covid. Dar nu toată lumea era bolnavă. Au mai făcut atacuri de panică, s-a speriat lumea un pic. Ce-l durea pe unul capul, sau strănuta sau tușea, gata, e bolnav de Covid şi chema salvarea. Era un haos complet. Doamne ajută. Abia am aşteptat să vină ziua de astăzi, am ieşit în centru cu maşina”.

Maricel Ghioca, primarul comunei Ivești: „În ultima perioadă, cetăţenii din zona carantinată au stat pe domiciliu, n-au mai ieşit nici măcar în stradă, cred că acesta este principalul motiv al acestei scăderi bruşte”.

Eugen Hristache, prefectul judeţului Galaţi: „Era o incidenţă de infectare de circa 10,67 la mia de locuitori. Astfel încât astăzi, 10.11.2020, avem o incidenţă de infectare de doar 2,17 la mia de locuitori. Iată că, după o lună de zile, măsurile şi-au arătat roadele”.

În cele 28 de zile de carantină au fost şi localnici care au desconsiderat măsurile şi, chiar dacă figurau în bazele de date ca fiind infectaţi cu Sars-Cov-2, au încercat să iasă din cartier. Toţi s-au ales cu dosare penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un şofer băut din Galați a adormit la volan în timp ce era controlat de poliţişti
Un şofer băut din Galați a adormit la volan în timp ce era controlat de poliţişti

Un bărbat din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal, după ce, aflat la volan cu o alcoolemie de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, a adormit în timp ce era controlat de poliţişti, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Un bărbat din Galați a fost informat prin SMS că are Covid-19, deși nu și-a făcut testul
Un bărbat din Galați a fost informat prin SMS că are Covid-19, deși nu și-a făcut testul

Culmea testului Covid-19 vine de la Galați, unde un bărbat a fost anunțat prin SMS că este infectat cu SARS-COV2, deși nu făcuse niciodată testul.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.