Klaus Iohannis: „Condamn cu fermitate împuşcarea fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe”

Klaus Iohannis:
Imago

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, pe Twitter, un mesaj în care condamnă cu fermitate împuşcarea fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe şi transmite gândurile şi rugăciunile sale către familia acestuia şi poporul japonez.  

"Condamnăm cu fermitate împuşcarea fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe. În aceste momente foarte dificile, gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de el, de familia sa şi de poporul japonez!", a scris şeful statului pe Twitter, potrivit News.ro.

Fostul lider japonez, Shinzo Abe, este „în stare foarte gravă”, după ce a fost împuşcat vineri dimineaţă, a declarat premierul Fumio Kishida. El este supus unui tratament de urgenţă, a precizat Kishida, adăugând că medicii se luptă pentru a-i salva viaţa lui Shinzo Abe.

"O astfel de faptă este neiertat", a continuat Fumio Kishida, referindu-se la cel care l-a împuşcat pe Abe.

Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, după ce, vineri, a fost împușcat la un eveniment electoral din oraşul Nara, a anunţat prim-ministrul nipon Fumio Kishida, citat de CNN.

Citește și
shinzo abe
Premierul Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premierul japonez Shinzo Abe anunţă că va demisiona din funcție, din cauza problemelor medicale
Premierul japonez Shinzo Abe anunţă că va demisiona din funcție, din cauza problemelor medicale

Premierul japonez Shinzo Abe, în vârstă de 65 de ani, intenționează să demisioneze din cauza problemelor de sănătate, a anunțat vineri postul național NHK.

Premierul Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia
Premierul Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia

Prim-ministrul nipon Shinzo Abe intenţionează să declare stare de urgenţă în Japonia ca urmare a propagării noului coronavirus în arhipelag, a relatat luni agenţia Kyodo, citând un responsabil guvernamental, potrivit dpa.

Shinzo Abe pune o conditie pentru a accepta o întâlnire istorică cu Kim Jong-un
Shinzo Abe pune o conditie pentru a accepta o întâlnire istorică cu Kim Jong-un

Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, a declarat că este dispus să se întâlnească cu Kim Jong-un, însă doar dacă un astfel de summit ar duce la rezolvarea răpirilor de către nord-coreeni a unor cetăţeni japonezi în timpul Războiului Rece.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.