Iordache: Nu e diferenţă între pacienţii tratați într-un spital de stat şi unul privat

Florin Iordache
Agerpres

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, miercuri, că nu există nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital de stat şi unul privat. 

El a spus că nu este un "capăt de ţară" faptul că liderul PSD Liviu Dragnea s-a internat la o clinică privată, fiind ''cel mai apropiat spital''.

"Domnul preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital. Nu există nicio diferenţă între spitalele de stat şi modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital de stat şi un spital privat. Nu cred că pentru o intervenţie sau o internare de urgenţă, aşa cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital este un capăt de ţară. Eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi şi în spitalele de stat şi în cele private", a afirmat Iordache, potrivit Agerpres.

Întrebat când a fost ultima oară într-un spital de stat, Iordache a răspuns că anul trecut s-a operat într-un spital de stat şi a avut condiţii mai mult decât mulţumitoare.

"Eu am fost anul trecut când am fost operat într-un spital de stat şi modul în care am fost tratat şi condiţiile pe care le-am avut într-un spital au fost mult mai mult decât mulţumitoare. În plus, prin faptul că au crescut salariile din sistemul sanitar, prin faptul că au fost alocate şi o serie de instituţii spitaliceşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, discutăm de aparatură, de construcţia de noi secţii şi aşa mai departe sunt premise că sănătatea pentru guvernare a constituit şi constituie o prioritate", a adăugat Florin Iordache.

Citește și
Liviu Dragnea
Avocaţii lui Dragnea cer rejudecarea de la zero în Dosarul Bombonica. Justificarea lor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ministrul Sănătăţii, anunţ despre starea lui Dragnea:
Ministrul Sănătăţii, anunţ despre starea lui Dragnea: "Sunt dureri foarte mari"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a confirmat, marţi seara la un post de televiziune că liderul social-democrat Liviu Dragnea suferă de hernie de disc.

Avocaţii lui Dragnea cer rejudecarea de la zero în Dosarul Bombonica. Justificarea lor
Avocaţii lui Dragnea cer rejudecarea de la zero în Dosarul Bombonica. Justificarea lor

Epopeea completurilor de cinci judecători, care a dus la amânări succesive, în procesul lui Liviu Dragnea, se poate repeta, şi în cazul completurilor de trei.

Iohannis, aluzie la problemele lui Dragnea:
Iohannis, aluzie la problemele lui Dragnea: "Nu cred că s-a dus ăsta la un spital public"

Şeful statului a vorbit marţi seară despre problemele din sistemul de sănătate şi a făcut aluzie cu acest prilej şi la situaţia lui Liviu Dragnea.

Dragnea a fost diagnosticat cu dublă hernie de disc, însă ar fi refuzat să se opereze
Dragnea a fost diagnosticat cu dublă hernie de disc, însă ar fi refuzat să se opereze

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, rămâne internat în spital până vineri. Apropiații președintelui PSD susțin că medicii l-au diagnosticat cu dublă hernie de disc și i-au recomandat să se opereze.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.