Cîţu, despre un așa-zis al doilea proces pe numele lui în SUA: ”S-a întâmplat în 2009”

Florin Cîțu
StirilePROTV

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat de jurnaliști, luni, cum comentează informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora el ar avea un al doilea dosar în SUA, din cauzan unei datorii pe care nu ar fi plătit-o.

Șeful Guvernului susține că informațiile nu sunt adevărate, fiind vorba despre un ”claim”, adică o pretenție, care a fost respinsă de instanța americană.

Pe de altă parte, întrebat dacă a consumat vreodată droguri, așa cum se vechizulează, de asemenea, în spațiul public, premierul Cîțu nu a răspuns.

Reporter: Legat de situația dumneavoastră au rămas câteva întrebări. Dacă ne puteți spune în primul rând de unde ați luat acel împrumut. De asemenea, în spațiul public se vorbește de un consum de droguri. Ați consumat vreodată droguri?

Premierul Florin Cîțu: ”A fost prezentat în spațiul public un dosar în Statele Unite. M-am informat și eu, este de fapt o decizie de respingere a unei sentințe civile despre care nu am fost informat niciodată. S-a întâmplat în 2009, eram foarte ușor de găsit pentru oricine voia să mă găsească în 2009 dacă era ceva. Dar repet, realitatea juridică este că acel dosar a fost respins de instanța din SUA, iar eu am încredere în justiția din SUA.”

Citește și
Ludovic Orban
Orban îi cere lui Cîțu să prezinte scuze românilor "că nu a avut curajul şi onestitatea" să vorbească despre episodul din SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Este vorba despre o datorie de 7700 de dolari..

Premierul Florin Cîțu: ”Repet. Acel ”claim” a fost respinsă de instanța americană.”

Potrivit News.ro, este vorba despre o informație apărută în spațiul public, referitoare la faptul că în 2008 a fost chemat în instanţă în Iowa pentru o datorie neplătită de peste 6.000 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank.

Conform sursei citate, cazul a fost respins temporar după ce firma de recuperare a creanţelor nu a reuşit să îl găsească pe Cîţu. Procesul civil nu a mai fost redeschis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima ședință a coaliției după scandalul Cîțu ”băut în SUA”. Stelian Ion: Afectează imaginea
Prima ședință a coaliției după scandalul Cîțu ”băut în SUA”. Stelian Ion: Afectează imaginea

Luni seară este în desfăşurare o şedinţă tensionată a coaliţiei. Numele viitorului ministru al Finanțelor pune paie pe foc în lupta dintre Florin Cîțu şi Ludovic Orban.

Orban îi cere lui Cîțu să prezinte scuze românilor
Orban îi cere lui Cîțu să prezinte scuze românilor "că nu a avut curajul şi onestitatea" să vorbească despre episodul din SUA

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat, sâmbătă, prim-ministrului Florin Cîţu ca, în următoarea lui declaraţie publică, să le ceară scuze românilor.

Florin Cîțu, în prima ieșire publică după scandalul reținerii sale în SUA: ”Nu m-am gândit niciodată să-mi dau demisia”
Florin Cîțu, în prima ieșire publică după scandalul reținerii sale în SUA: ”Nu m-am gândit niciodată să-mi dau demisia”

Florin Cîțu a avut sâmbătă prima ieșire publică după scandalul provocat de informațiile potrivit cărora a fost reținut în SUA, în anul 2000, pentru că a fost prins băut la volan.

Sindicatul Europol ”traduce” alcoolemia lui Cîțu din SUA: un litru de tărie sau cinci sticle de vin
Sindicatul Europol ”traduce” alcoolemia lui Cîțu din SUA: un litru de tărie sau cinci sticle de vin

Sindicatul Europol susține că alcoolemia pentru care Florin Cîțu a fost reținut și amendat în 2000 în SUA este echivalentul unui litru de tărie, a cinci sticle de vin sau a ”foarte multe sticle de bere”.

Declarația polițiștilor din SUA despre Florin Cîțu, prins băut la volan în 2000: „Inculpatul avea ochii injectaţi şi umezi”
Declarația polițiștilor din SUA despre Florin Cîțu, prins băut la volan în 2000: „Inculpatul avea ochii injectaţi şi umezi”

Împrejurările în care a fost reținut Florin Cîțu apar în documentele de la dosar, care au fost analizate de un judecător din Iowa, SUA, și a luat măsurile restrictive împotriva acestuia, în anul 2000.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.