Un miliardar englez care a sprijinit ieșirea Marii Britanii din UE va construi mașini în Franța

Jim Ratcliffe
Getty

Grupul britanic Ineos, controlat de miliardarul Jim Ratcliffe, susținător al Brexitului, a decis să construiască primul său automobil la o uzină din Franţa, renunţând la planurile anterioare care vizau construirea unei uzine în Marea Britanie.

În luna septembrie 2019, grupul Ineos a anunţat că va forma o divizie auto care va asambla un model de teren denumit Grenadier la o uzină ce urmează să fie construită în Ţara Galilor, creând astfel 500 de locuri de muncă. Însă, în luna iulie a acestui an, Ineos a decis să îşi revizuiască investiţiile ca urmare a pandemiei care a creat o serie de noi oportunităţi, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Marţi, Ineos a confirmat că va prelua uzina de la Hambach (Franţa) aparţinând grupului Daimler, unde urmează să construiască viitorul model 4X4 Grenadier.

"Hambach ne-a oferit o oportunitate unică pe care pur şi simplu nu am putut să o ignorăm: să cumpărăm o facilitate modernă de producţie de automobile cu o forţă de muncă de talie mondială", a declarat Jim Ratcliffe, preşedintele grupului Ineos, într-un comunicat de presă.

Producţia viitorului model 4X4 Grenadier ar urma să demareze la finele anului următor şi, în plus, în cadrul acordului convenit cu Daimler, Ineos Automotive va continua să producă la Hambach mica citadină EQ fortwo precum şi anumite componente Mercedes-Benz, ceea ce înseamnă că graţie investiţiei Ineos aproximativ 1.300 de locuri de muncă vor fi păstrate la o uzină din Franţa.

Citește și
studenti
Studenţii din UE care învaţă în universităţi britanice vor plăti taxe noi. Ce valoare au
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jim Ratcliffe, deţinătorul unei averi evaluate la 20 de miliarde de dolari, a fost unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai campaniei în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. După referendumul din 2016, sectorul auto britanic a fost unul din cele mai afectate de incertitudinile cu privire la viitorul relaţiilor comerciale dintre Marea Britanie şi UE, principala sa piaţă de export.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Marea Britanie și UE mai au 48 de ore pentru a ajunge la un acord care ar evita un Brexit dezordonat
Marea Britanie și UE mai au 48 de ore pentru a ajunge la un acord care ar evita un Brexit dezordonat

Liderii Marii Britanii şi ai Uniunii Europene nu au reuşit, luni, să elimine diferenţele de opinie pentru un acord post-Brexit, într-o convorbire telefonică de ultimă instanţă.

Studenţii din UE care învaţă în universităţi britanice vor plăti taxe noi. Ce valoare au
Studenţii din UE care învaţă în universităţi britanice vor plăti taxe noi. Ce valoare au

Studenţii europeni care sunt înscrişi în universităţi britanice vor suporta costuri suplimentare de circa 818 lire sterline (1.084 dolari), dacă nu vor sosi în Marea Britanie înainte de sfârşitul acestui an, transmite CNBC.

Încercare de ultim moment pentru un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE
Încercare de ultim moment pentru un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE

Marea Britanie şi UE vor face în această săptămână o încercare de ultim moment pentru un acord post-Brexit.

Brexit: Mii de europeni aflaţi în Regatul Unit riscă să-şi piardă drepturile
Brexit: Mii de europeni aflaţi în Regatul Unit riscă să-şi piardă drepturile

Mii de europeni vulnerabili care trăiesc în Regatul Unit riscă să-şi piardă drepturile din cauza Brexitului, au avertizat joi militanţi ai asociaţiei The3Million, care apără interesele cetăţenilor europeni în Regatul Unit, transmite AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.