Un fost ministru francez este acuzat de viol sau agresiuni sexuale de șase femei

Nicolas Hulot
Getty

Justiţia a deschis o anchetă preliminară pentru viol şi agresiune sexuală vineri, a doua zi după difuzarea unui reportaj de televiziune în care se formulau astfel de acuzaţii la adresa fostului ministru francez Nicolas Hulot.

Cel puţin şase femei, între care o minoră la momentul faptelor, îl acuză pe apărătorul cauzelor de mediu de violuri sau agresiuni sexuale comise între 1989 şi 2001, în timp ce el califică acuzaţiile drept minciuni.

Investigaţiile "vor încerca să determine dacă faptele denunţate pot caracteriza o infracţiune penală şi, având în vedere vechimea lor, dacă nu s-au prescris", a explicat procurorul din Paris.

Într-un reportaj de 62 de minute difuzat joi seară, într-o emisiune de anchete a unui canal public, trei femei relatează agresiunile sexuale cărora susţin că le-au căzut victime.

Ancheta televizată cuprinde şi mărturia militantei ecologiste Claire Nouvian şi revine asupra plângerii pentru viol depuse în 2008 de Pascale Mitterrand, nepoata fostului preşedinte Francois Mitterrand, clasată din cauza prescrierii faptelor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alte două femei, fosta animatoare Maureen Dor şi o fostă angajată a canalului de televiziune privat TF1, au transmis echipei emisiunii mărturii scrise privind faptele de care este acuzat Nicolas Hulot.

În ajunul difuzării reportajului, Nicolas Hulot a negat oficial aceste acuzaţii de agresiuni sexuale şi a anunţat că părăseşte "definitiv" viaţa publică, pentru a-şi proteja apropiaţii şi fundaţia de consecinţele unui "linşaj".

În anul 1990 Nicolas Hulot, care era "personalitatea preferată a francezilor" an după an, a decis să-şi pună notorietatea în serviciul cauzei ecologiste.

El a creat "Fundaţia Ushuaia", devenită între timp "Fundaţia Nicolas Hulot pentru natură şi om", care avea un consiliu ştiinţific din nume prestigioase, precum Paul-Emile Victor, Théodore Monod, Yves Coppens sau Jean-Loup Chrétien.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.