Au fost semnate protocoalele de aderare a Suediei și Finlandei la NATO

nato, suedia, finlanda
Shutterstock

Cele treizeci de state membre ale NATO au lansat, marţi, procesul de ratificare pentru aderările Suediei şi Finlandei, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, relatează AFP.

Cele 30 de state membre NATO au semnat protocoale de aderare pentru Finlanda şi Suedia şi au trimis solicitările de aderare ale celor două state nordice către Parlamentele aliate pentru aprobare, relatează The Guardian.

Turcia este singura ţară din NATO care a condiţionat ratificarea de respectarea unor angajamente privind combaterea terorismului asumate de cele două candidate, la summitul de la Madrid al Alianţei.

”Acesta este cu adevărat un moment istoric. Cu 32 de naţiuni în jurul mesei, vom fi şi mai puternici”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg după semnarea protocoalelor, alături de miniştrii de Externe ai celor două state nordice.

Protocolul prevede că Finlanda şi Suedia se pot alătura reuniunilor NATO şi pot avea acces mai mare la informaţii, dar nu vor fi protejate de clauza de apărare a alianţei - care stipulează că un atac asupra unui aliat este un atac împotriva tuturor - până la ratificare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul suedez de Externe Ann Linde a mulţumit NATO pentru sprijinul acordat şi a spus că aşteaptă cu nerăbdare să coopereze ”în vederea asigurării securităţii colective”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.