Situație gravă în SUA din cauza Covid-19. Numărul persoanelor infectate ar putea crește din cauza Zilei Recunoștinței

×
Codul embed a fost copiat

După Pfizer, și compania Moderna a solicitat aprobarea autorităţilor de reglementare din Statele Unite și Europa pentru vaccinul său anti-Covid.

De altfel, peste Ocean „am putea asista la creșteri peste creșteri, ale cazurilor de coronavirus'', avertizează expertul epidemiolog, Anthony Fauci. Asta, după ce milioane de americani au ignorat recomandările şi au călătorit în vacanţă de Ziua Recunoştinţei.

Cât de gravă este situația va afla oficial și preşedintele Joe Biden, care, la rândul lui, are o mică problemă de sănătate, după ce a suferit o ușoară fractură la picior, jucându-se cu câinii familiei.

Joe Biden a fost examinat de un ortoped, iar la ieșire părea să șchioapete ușor. La 78 de ani recent împliniți, Biden este cel mai vârstnic președinte ales din istoria Statelor Unite, iar sănătatea sa va fi, probabil, urmărită îndeaproape atât de susţinători, cât şi de opozanţi.

Dincolo de toate acestea, Joe Biden și Kamala Harris și-au ales o echipă de comunicare exclusiv feminină. Fosta purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat în administraţia Obama, Jen Psaki, va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albei.

Citește și
Bombardierul chinez H-20
Noul bombardier invizibil al Chinei va permite Beijingului atacuri nucleare intercontinentale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe de altă parte, luni, președintele ales va fi informat despre situația pandemiei de coronavirus de către coordonatoarea echipei de criză a administrației Trump, doctorița Deborah Birx.

Deborah Birx: „În ultimele nouă luni am dezvoltat o bază de date foarte sofisticată, în care intră, în timp real, informații din toată țara, până la nivel de comitat. Știm câte spitalizări, câți bolnavi cu forme grave, știm cum se răspândește virusul în comunități.”

Numărul bolnavilor de Covid spitalizați în America a trecut duminică de 93.000, depășind recordul înregistrat cu o zi înainte.

Megan Ranney, CNN: „Nu există nicio modalitate prin care spitalele să poată fi pregătite pe deplin pentru situaţia cu care ne confruntăm. Este ca un dezastru natural, care se produce în toate cele 50 de state americane în acelaşi timp.”

Am putea asista la creșteri peste creșteri ale cazurilor de coronavirus, avertizează expertul epidemiolog Anthony Fauci. Milioane de americani se întorc acasă după deplasările prin țară și reuniunile de familie de Ziua Recunoștinței, iar eventualele efecte se vor vedea peste 10-14 zile.

Deborah Birx: „Dacă ați participat la reuniuni extinse, dacă ați fost mulți la un loc, ar trebui să presupuneți că v-ați infectat și să nu stați în preajma bunicilor, mătușilor etc. fără mască.”

Peter Hotez, doctor: „O să avem periodic peste 2.000 de morți pe zi, dar o să mergem și către 3.000 și chiar 4.000 zilnic, iar un număr atât de mare de decese înseamnă că spitalele sunt copleșite.”

Marți, reponsabilii Centrului American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor au programată o ședință pentru definitivarea criteriilor de vaccinare anti-Covid.

Rick Bright, consilier pentru pandemie al echipei Biden - Haris„Vor fi discuții despre prioritizarea vaccinării, pentru că, inițial, dozele vor fi disponibile în număr limitat.”

Este de așteptat ca pe 10 decembrie Autoritatea Federală pentru Medicamente să autorizeze serul Pfizer BioNTech, urmând ca imunizările să înceapă imediat. Experții cred că, până la sfârșitul acestui an, ar urma să fie vaccinați 20 de milioane de americani, din categoriile cele mai vulnerabile. Și Moderna a solicitat autorităților de reglementare aprobarea pentru vaccinul său.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Tânărul întors din SUA la Alba Iulia, unde vrea să schimbe viața cetății: ”Libertatea vine cu multă asumare”
Tânărul întors din SUA la Alba Iulia, unde vrea să schimbe viața cetății: ”Libertatea vine cu multă asumare”

Paul Florea e un om al cetății, care s-a repatriat din Statele Unite și, întors la Alba Iulia, orașul natal, s-a implicat activ să schimbe viața cetății!

Noul bombardier invizibil al Chinei va permite Beijingului atacuri nucleare intercontinentale
Noul bombardier invizibil al Chinei va permite Beijingului atacuri nucleare intercontinentale

Bombardierul subsonic chinezesc H-20 va oferi Beijingului o capacitate „cu adevărat intercontinentală”, extinzându-și aria de acțiune cu mult dincolo de granițe, potrivit unui raport al unui „think tank” britanic.

Preşedintele ales Joe Biden numeşte o echipă de comunicare exclusiv feminină
Preşedintele ales Joe Biden numeşte o echipă de comunicare exclusiv feminină

Preşedintele ales Joe Biden a numit duminică membri importanţi din cercul de consilieri şi ai echipei sale de campanie în posturile de comunicare de la Casa Albă, o echipă care va fi exclusiv feminină, informează Reuters.

Petreceri ilegale de amploare, încheiate tragic în SUA. Cum se ascund tinerii de polițiști
Petreceri ilegale de amploare, încheiate tragic în SUA. Cum se ascund tinerii de polițiști

Statele Unite se apropie cu paşi repezi de pragul de 14 milioane de cazuri de COVID-19, după ce sâmbătă a fost a 25-a zi consecutivă cu peste 100.000 de infectări confirmate.

Companiile farmaceutice vor să folosească socul pentru a lupta cu coronavirusul
Companiile farmaceutice vor să folosească socul pentru a lupta cu coronavirusul

Cererea pentru soc în Ungaria a crescut exploziv în acest an iar cumpărători din SUA şi China au achiziţionat cantităţi mari, atraşi de presupusele efecte benefice ale plantei în stimularea sistemului imunitar, transmite Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.