Parlamentul japonez aprobă canabisul în scop medical, dar înăspreşte pedepsele pentru consumul recreativ

canabis
Shutterstock

Parlamentul japonez a adoptat joi în formă definitivă o reformă legislativă cu privire la canabis, autorizând medicamentele derivate din această substanţă.

 

Parlamentul japonez a clarificat interdicţia consumului recreativ şi a înăsprit pedepsele împotriva acestei practici, transmite AFP.

Canabisul medical este autorizat deja în multe ţări europene, în Israel şi în câteva state americane, pentru calmarea durerilor sau a anxietăţii la anumiţi pacienţi.

În Japonia au loc în prezent teste clinice cu privire la un medicament, derivat din canabis, împotriva formelor rare şi severe de epilepsie, un tratament aprobat deja în SUA şi Uniunea Europeană.

Legile antidrog sunt draconice în Japonia, însă până acum exista o curioasă lacună legislativă în privinţa canabisului. Consumul era legal din punct de vedere tehnic, însă deţinerea sau vânzarea de muguri, frunze sau rădăcini era pasibilă de o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.

Citește și
droguri
Descoperire alarmantă în Alba Iulia. Trei tineri vindeau canabis și „cristal” minorilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest paradox provenea mai ales din dorinţa de a evita ca agricultorii să fie arestaţi pentru că au inhalat involuntar substanţe psihoactive în timp ce cultivau cânepă, folosită în mod tradiţional în Japonia la fabricarea de frânghii.

În paralel, reforma legislativă adoptată interzice în mod clar canabisul în scopuri recreative. Pedepsele pentru consumatorii sau deţinătorii de canabis au fost înăsprite până la 7 ani de închisoare.

Autorităţile japoneze erau tot mai îngrijorate în ultimii ani de creşterea consumului de canabis în ţară, mai ales printre tineri.

Potrivit unei anchete desfăşurate de poliţie în 2020 în rândul a 748 de persoane arestate pentru posesie de marijuana, aproape 30% dintre ele au invocat drept factor de încurajare absenţa sancţiunilor împotriva consumului.

'În timp ce tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre consumul de marijuana, sperăm că această reformă va frâna această tendinţă', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Hirokazu Matsuno.

Doar 1,4% dintre japonezi spun că au încercat canabis, potrivit Ministerului Sănătăţii, faţă de procente de circa 50% în SUA şi de peste 40% în Franţa, spre exemplu.

Diversele produse pe bază de canabidiol (CBD), moleculă de canabis cu efecte relaxante, dar nu stupefiante, nu vor intra totuşi sub incidenţa noii legi, care nu va sancţiona decât produsele ce conţin THC, substanţa psihoactivă a plantei, a precizat Ministerul Sănătăţii.

CBD constituie încă o piaţă modestă în Japonia - 59 milioane de dolari în 2019 -, dar era ca şi inexistent cu câţiva ani în urmă, potrivit institutului de cercetare Visiongraph.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine este tânăra angajată în Brigada Specială a Jandarmeriei care a fost prinsă cu stupefiante în geantă
Cine este tânăra angajată în Brigada Specială a Jandarmeriei care a fost prinsă cu stupefiante în geantă

După procurorul pensionar care cultiva canabis ca să-și facă plăcintă și polițistul din Brașov vânzător de stupefiante, acum o angajată a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei a fost prinsă în București cu plicuri cu un praf alb în poșetă.

Descoperire alarmantă în Alba Iulia. Trei tineri vindeau canabis și „cristal” minorilor
Descoperire alarmantă în Alba Iulia. Trei tineri vindeau canabis și „cristal” minorilor

Trei tineri cu vârste între 18 și 32 de ani, care vindeau droguri în Alba Iulia și în localități învecinate, inclusiv unor minori, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Dorian Popa a recunoscut că s-a drogat:
Dorian Popa a recunoscut că s-a drogat: "Am consumat canabis, dar nu în ziua în care am fost oprit de poliție" | VIDEO

Prins drogat la volan, Dorian Popa a rupt tăcerea. Cunoscutul influencer a recunoscut, marți, într-un clip postat pe contul său de YouTube, că a consumat canabis.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.