Copii blocați în telecabină, alături de profesorul lor, la 274 de metri înălțime, în Pakistan. Au fost salvați după 15 ore

telescaun
Getty

Şapte copii şi profesorul lor au trăit un calvar, marți, după ce au rămas blocaţi într-o telecabină aflată la 274 de metri înălțime, într-o regiune muntoasă din Pakistan. 

După 15 ore în care au atârnat la sute de metri deasupra pământului, cei șapte copii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani și profesorul care îi însooțea au fost extrași de echipele de intervenție și aduși în siguranță la sol.

Au rămas suspendați după ce s-a rupt un cablu la telecabina care îi transporta în drum spre școală, potrivit Sky News.

A fost o operațiune cu risc ridicat, complicată de rafalele de vânt şi de lumina tot mai scăzută, pe măsură ce se apropie seara.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Operaţiunea de mare risc a fost finalizată cu succes la lăsarea nopţii. "Toţi copiii au fost salvaţi cu succes şi în siguranţă", a anunţat premierul interimar Anwaar-ul-Haq Kakar într-o postare pe platforma X (Twitter).

Telecabina a rămas suspendată într-o parte, pe un fir, dis-de-dimineaţă, după ce al doilea fir pe care rula s-a rupt.

"O măreaţă muncă de echipă din partea armatei, a departamentelor de salvare, a administraţiei districtuale, precum şi a localnicilor", a comentat premierul interimar, conform News.ro.

O operaţiune de salvare cu elicopterul a fost anulată la căderea nopţii, după ce fuseseră salvaţi doi copii. Au fost instalate reflectoare şi o operaţiune de salvare de la sol a continuat după lăsarea întunericului. Experţii în traversarea pe cablu au fost trimişi de armată în zonă şi au încercat să salveze copiii unul câte unul, transferându-i pe o mică platformă de-a lungul cablului.

Efortul de salvare a ţinut ţara cu sufletul la gură, pakistanezii înghesuindu-se în jurul televizoarelor, în timp ce presa prezenta imagini cu un salvator atârnând de cablul unui elicopter aproape de cabina în care se vedeau cei aflaţi acolo înghesuiţi unul lângă celălalt.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.