O navă maritimă de război americană a intrat în Marea Chinei de Sud. Anunțul făcut de SUA

distrugatorul USS Preble
Getty

Armata SUA a anunțat că una dintre navele sale maritime de război a ajuns duminică până într-o zonă care este revendicată de China în Marea Chinei de Sud, fapt care ar putea provoca nemulțumirea puterii de la Beijing.

Potrivit Reuters, zona vizată de distrugătorul american se numește Scarborough Shoal - teritoriu care reprezintă un punct sensibil în relația SUA-China, afectată deja de un război economic între cele două puteri.

Preble a navigat 12 mile maritime în zona Scarborough Reef, pentru a contesta revendicările maritime excesive și pentru a menține accesul la căile maritime așa cum sunt ele guvernate de legile internaționale”, a declarat comandantul Clay Doss, purtător de cuvânt al celei de-a Șaptea Flote.

Aceasta este a 2-a operațiune amilitară a SUA în Marea Chinei de Sud în ultima lună.

Miercuri, șeful marinei americane a afirmat că libertatea navigării în apele disputate al Chinei de Sud au atras atenția mai mult decât este cazul.

Citește și
nave
Cât de aproape s-a aflat nava de război chineză de cea americană. Erau la câteva secunde de o coliziune
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Beijingul revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, în pofida unui arbitraj internaţional din 2016 care nu i-a dat dreptate. Diferite părţi din zona respectivă sunt revendicate şi de Filipine, Vietnam, Malaezia, Brunei şi Taiwan.

Taiwanul este un punct sensibil în relaţiile dintre Statele Unite şi China, aflate de asemenea într-un conflict comercial.

Marina militară americană patrulează în Marea Chinei de Sud, în sprijinul libertăţii de navigaţie, în timp ce forţa militară chineză în regiune se manifestă tot mai puternic.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Franţa şi China, la un pas de o confruntare militară. Incident grav în apropiere de Taiwan
Franţa şi China, la un pas de o confruntare militară. Incident grav în apropiere de Taiwan

O navă militară franceză urmărită de forţele navale chineze a trecut prin Strâmtoarea Taiwan, afirmă surse citate de Reuters.

Cât de aproape s-a aflat nava de război chineză de cea americană. Erau la câteva secunde de o coliziune
Cât de aproape s-a aflat nava de război chineză de cea americană. Erau la câteva secunde de o coliziune

Imaginile surprinse în aer de către marina americană arată cât de aproape s-a aflat nava militară chineză de un distrugător american, incident înregistrat duminică în Marea Chinei de Sud.

Incident naval periculos între o navă militară chineză şi un distrugător american
Incident naval periculos între o navă militară chineză şi un distrugător american

Incident naval periculos înregistrat duminică în Marea Chinei de Sud, când o navă militară chineză şi un distrugător american s-au apropiat la aproximativ 40 de metri. Cele două țări se acuză reciproc de acțiuni neprofesioniste.

Japonia şi Statele Unite, demonstraţie de forţă în apropierea Chinei
Japonia şi Statele Unite, demonstraţie de forţă în apropierea Chinei

Un bombardier B-52H Stratofortress al aviaţiei americane şi două aparate F-15 ale forţelor aeriene nipone au efectuat operaţiuni comune de antrenament deasupra Mării Chinei de Est şi a Mării Japoniei, relatează Forțele Aeriene din Pacific ale SUA.

Nave americane de război, în Marea Chinei de Sud. Protest al Beijingului: ”SUA să înceteze imediat”
Nave americane de război, în Marea Chinei de Sud. Protest al Beijingului: ”SUA să înceteze imediat”

China a protestat faţă de prezenţa a două vase de război americane după un incident petrecut duminică în Marea Chinei de Sud, o zonă disputată de mai multe ţări.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.