VIDEO șocant. ”Nu pot respira. Nu pot respira”. Un afroamerican, Frank Tyson, a murit sub genunchiul unui poliţist în Ohio

Frank Tyson
youtube.com

Un afroamerican pe nume Frank Tyson, în vârstă de 53 de ani, eliberat condiţionat recent din închisoare, suspectat de faptul că era implicat într-un accident rutier, a murit în timpul arestării sale în 18 aprilie.

Decesul s-a produs într-un bar frecventat de veteranii militari americani, în statul Ohio, într-o scenă care aminteşte moartea lui George Floyd, în 2020, sub genunchiul unui poliţist alb, o dramă care a marcat profund America - notează News.ro.

Presa americană abordează acest subiect de câteva zile, după publicarea unei înregistrări video cu arestărea, care a fost filmată de poliţie.

În imagini de la poliţia din Ohio, filmate de o cameră corporală a unui poliţist şi care circulă pe reţelele de socializare, se aude cum bărbatul spune de mai multe ori că nu poate respira în timp ce este ţinut la podea, încătuşat, iar agentul ţine genunchiul pe spatele său.

Frank Tyson a murit în câteva minute.

Citește și
Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare
Fostul poliţist Derek Chauvin încearcă să scape de condamnarea primită după ce l-a ucis pe George Floyd
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scena a avut loc joi în 18 aprilie, în jurul orei locale 20.00 (vineri, 3.00, ora României).

Poliţişti au intervenit în urma unui accident rutier, iar un trecător le-a semnalat că şoferul vehiculului s-a refugiat în barul vecin.

Poliţiştii au deschis uşa tavernei şi au fost întâmpinați de o femeie. ”Vă rog, scoate-şi-l de aici, acum!”, le-a cerut ea.

A urmat o arestare în forţă.

Frank Tyson se apără, trânteşte un taburet în faţa poliţiştilor şi ridică tonul. ”Ei încearcă să mă omoare”, ”sunaţi şeriful”, repetă el în mai multe rânduri.

Poliţiştii îl prind, îl pun la pământ şi îl ţin la sol.

Un poliţist îl încătuşează, în timp ce altul îşi ţine genunchiul pe partea de sus a spatelui bărbatului, aproape de gât.

Această scenă durează 30 de secunde,

Frank Tyson este auzit spunând în mai multe rânduri ”Nu pot să respir. Nu pot respira ... Eliberează-mi gâtul”, iar un ofiţer strigă ”Calmează-te!” şi ”Eşti bine”, după care se ridică.

Înregistrarea video durează în total 36 de minute, notează Reuters, potrivit News.ro.

Timp de şase minute, Frank Tyson rămâne nemişcat, cu faţa la podea, în timp ce agenţii vorbesc cu clienţi din bar. Un poliţist se adresează atunci bărbatului de la pământ şi-l întreabă dacă s-a calmat. Niciun răspuns.

Înregistrarea surprinde apoi un poliţist care verifică dacă respiră şi îi ia pulsul. Agenţii îi scot apoi cătuşele şi încep să-l resuscite cardiopulmonar. Îi administrează doze de Narcan.

Ambulanţierii sosesc apoi la faţa locului. Ei îl scot pe Frank Tyson din bar pe o targă şi îl transportă într-o ambulanţă.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost declarat mort la spital, la ora locală 21.18 (4.18, ora României), la aproape o oră după arestare.

Poliţiştii din Canton implicaţi în incident au fost identificaţi ca fiind Beau Schoenegge şi Camden Burch, potrivit postului american de televiziune WKYC.

Amândoi au fost plasaţi în concediu administrativ, iar Biroul de Anchete Criminale (OCI) din Ohio anchetează acum incidentul.

”Vreau să-mi exprim cea mai profundă simpatie faţă de rudele domnului Tyson”, a declarat şeful poliţiei din Canton, John Gabbard.

”Pe baza experienţei mele, sunt convin că BCI va procesa la un examen aprofundat”, a dat el asigurări.

Frank Tyson a fost eliberat din închisoare la 6 aprilie, după ce a ispăşit 24 de ani de închisoare într-un dosar de răpire şi furt.

Cotidianul The Washington Post (WP) care citează Departamentul de Readaptare şi Corecţie din Ohio, scrie că băbatul nu s-a prezentat la agentul său de eliberare condiţionată.

Aceste fapte au loc la patru ani de la moartea lui George Floyd, un afroamerican mort în timpul arestării, după ce Derek Chauvin, un poliţist din Minneapolis, şi-a ţinut genunchiul pe gâtul său timp de nouă minute.

Fostul poliţist a fost condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare după ce a fost găsit vinovat de omor.

Înainte de a-şi pierde cunoştinţa şi a muri, George Floyd, în vârstă de 40 de ani, a spus în mai multe rânduri ”nu pot să respir” şi l-a implorat pe poliţist să-şi ia genunchiul de pe gâtul său.

Aceleași vorbe au fost spuse în iulie 2014 de Eric Garner, un afroamerican care a murit asfixiat în timpul unei arestări de către Poliţia din New York.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare

Poliţistul american Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, al cărui deces provocase o mişcare amplă antirasistă în SUA, a fost rănit prin înjunghiere de un alt deţinut într-o închisoare federală din Arizona.

Fostul poliţist Derek Chauvin încearcă să scape de condamnarea primită după ce l-a ucis pe George Floyd
Fostul poliţist Derek Chauvin încearcă să scape de condamnarea primită după ce l-a ucis pe George Floyd

Fostul poliţist Derek Chauvin încearcă să obţină anularea procesului în care a fost condamnat la peste 22 de ani de închisoare pentru uciderea afro-americanul George Floyd.  

Trei ani de închisoare pentru un fost agent de poliţie implicat în uciderea lui George Floyd
Trei ani de închisoare pentru un fost agent de poliţie implicat în uciderea lui George Floyd

Un fost agent de poliţie din Minneapolis a fost condamnat joi la trei ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni federale legate de uciderea lui Floyd George, informează Reuters.

Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare
Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare

Poliţistul Derek Chauvin a fost condamnat, joi, la 21 de ani de închisoare de justiţia federală a Statelor Unite pentru că l-a sufocat cu genunchiul pe afro-americanul George Floyd.

Strănepoata lui George Floyd, împușcată chiar de Anul Nou. Copila de patru ani a fost rănită într-un atac asupra locuinței
Strănepoata lui George Floyd, împușcată chiar de Anul Nou. Copila de patru ani a fost rănită într-un atac asupra locuinței

Strănepoata lui George Floyd a fost împușcată în timpul unui atac armat asupra locuinței familiei. Fata în vârstă de patru ani se afla în pat, și a fost nimerită de un glonț. Copila a fost operată de urgență.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.