Liderul palestinian Mahmoud Abbas, la Cairo: ”Nu vom pleca, vom rămâne pe pământul nostru”

Mahmoud Abbas
Getty

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a transmis, sâmbătă, la Summitul pentru Pace de la Cairo, că palestinienii nu au de gând să plece din Ierusalim și din Cisiordania, indiferent de ce se va întâmpla în viitorul apropiat.

”Avertizăm asupra oricăror încercări de a ne strămuta poporul din Gaza şi, de asemenea, avertizăm asupra oricăror încercări de a expulza palestinieni din casele lor sau de a-i strămuta din Ierusalim sau din Cisiordania, pentru că nu vom accepta strămutarea şi vom rămâne neclintiţi pe pământul nostru ndiferent de provocări”, a subliniat Abbas în fața liderilor mondiali prezenți la fața locului.

”Doamnelor şi domnilor, nu vom pleca, nu vom pleca, nu vom pleca şi vom rămâne pe pământul nostru”, a mai spus acesta, citat de CNN.

Mahmoud Abbas este liderul Autorităţii Palestiniene, un organism guvernamental cu autonomie limitată în Cisiordania ocupată.

Autoritatea a fost stabilită în Acordurile de la Oslo din 1993, un pact de pace între Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, prin care aceasta a renunţat la rezistenţa armată împotriva Israelului în schimbul promisiunilor unui stat palestinian independent.

Citește și
Vladimir Putin
Putin a intervenit în Orientul Mijlociu și vrea să pună capăt „agresiunii israeliene împotriva Fâșiei Gaza”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sute de palestinieni au ieșit în stradă. Îi cer demisia preşedintelui Mahmoud Abbas. VIDEO
Sute de palestinieni au ieșit în stradă. Îi cer demisia preşedintelui Mahmoud Abbas. VIDEO

Sute de palestinieni au manifestat marţi seara la Ramallah, în Cisiordania ocupată, cerând demisia preşedintelui Mahmoud Abbas, în contextul războiul dintre Israel şi Hamas, la putere în Gaza, relatează AFP.

Putin a intervenit în Orientul Mijlociu și vrea să pună capăt „agresiunii israeliene împotriva Fâșiei Gaza”
Putin a intervenit în Orientul Mijlociu și vrea să pună capăt „agresiunii israeliene împotriva Fâșiei Gaza”

Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta luni separat cu liderii Israelului, Iranului, Siriei şi Egiptului, precum şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat consilierul pentru politică externă de la Kremlin, Iuri Uşakov.

Abbas, la ONU: Nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea
Abbas, la ONU: Nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea "drepturilor legitime" ale palestinienilor

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a avertizat joi la Adunarea Generală a ONU că nu va exista pace în Orientul Mijlociu fără respectarea "drepturilor legitime" ale palestinienilor, relatează AFP.

Promisiunea făcută de Klaus Iohannis președintelui Palestinei, Mahmoud Abbas, după vizita de la Cotroceni
Promisiunea făcută de Klaus Iohannis președintelui Palestinei, Mahmoud Abbas, după vizita de la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, marți, la Cotroceni, pe omologul său palestinian, Mahmoud Abbas.

Stare de urgenţă în Palestina. A fost închisă Biserica nașterii lui Iisus din Bethleem
Stare de urgenţă în Palestina. A fost închisă Biserica nașterii lui Iisus din Bethleem

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat stare de urgenţă din cauza coronavirusului, pentru o perioadă de 30 de zile, după raportarea unor cazuri de infectare în oraşul Bethleem din Cisiordania, Biserica nașterii lui Iisus fiind închisă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.