Israelul răspunde după ce a fost atacat cu rachete. Desfăşoară lovituri în Liban şi Fâşia Gaza. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Israelul a atacat vineri înainte de zori Fâşia Gaza şi Libanul, spunând că vizează ţinte ale mişcării Hamas, după tirul a zeci de rachete împotriva Israelului cu o zi înainte din cele două teritorii.

Loviturile erau în curs de desfăşurare în jurul orei locale 04.30 (01.30 GMT) atât în sudul Libanului, cât şi în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat militar.

Acesta este cel mai recent episod dintr-o creştere bruscă a tensiunii în Orientul Mijlociu începând de miercuri, după o relativă acalmie a conflictului israeliano-palestinian observată de la începutul Ramadanului pe 23 martie.

Au fost auzite explozii puternice în regiunea Tir din sudul Libanului. Un locuitor al taberei de refugiaţi palestinieni Rachidiye, de lângă Tir, Abu Ahmad, a declarat pentru AFP că "cel puţin două obuze au căzut în apropierea taberei". Un corespondent al AFP în această regiune a făcut cunoscut că un obuz a căzut pe acoperişul unei case dintr-o plantaţie din apropierea taberei, provocând pagube materiale.

În Fâşia Gaza, raidurile aeriene israeliene au început înainte de miezul nopţii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi, prima zi de Pesach (Paştele ebraic), aproximativ 30 de rachete au fost lansate din Liban spre Israel, rănind o persoană şi provocând pagube materiale, într-o escaladare pe frontul israeliano-libanez fără precedent din 2006.

Aceste tiruri a avut loc la o zi după intervenţia violentă a poliţiei israeliene, în plin Ramadan, în moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, al treilea loc cel mai sfânt al islamului, pentru a disloca palestinienii care se baricadaseră acolo, potrivit Agerpres.

Armata israeliană a spus că este sigură că atacurile cu rachete nerevendicate din Liban au fost "palestiniene" şi, probabil, opera mişcărilor Hamas sau Jihadul Islamic.

"Riposta noastră (...) îi va face să plătească un preţ mare" pe duşmanii Israelului, a declarat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, la finalul unei reuniuni a cabinetului de securitate.

"Apărarea israeliană este pregătită să facă faţă oricărei ameninţări, pe orice front", a declarat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant.

În Fâşia Gaza, armata a efectuat în timpul nopţii mai multe raiduri aeriene, vizând tuneluri, o mitralieră grea şi ateliere de fabricare a armelor aparţinând Hamas, mişcare islamistă aflată la putere în acest microteritoriu din 2007, potrivit comunicatelor militare.

Ca răspuns, mai multe rachete au fost lansate dinspre Fâşia Gaza, aparent interceptate de apărarea aeriană israeliană.

Armata israeliană afirmă că "nu va permite organizaţiei teroriste Hamas să opereze din Liban şi ţine statul libanez responsabil pentru orice tir îndreptat (spre Israel) de pe teritoriul său".

Nicio victimă nu a fost raportată imediat de nicio parte în urma ciocnirilor din cursul nopţii, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.