Cum a ajuns o pisică să facă parte din noul experiment al NASA. Secvențele au „călătorit” 30 de milioane de kilometri

×
Codul embed a fost copiat

Filmulețele în care sunt protagoniste pisici jucăușe îi fascinează chiar și pe cei de la NASA. Însă aceștia au realizat unul în scopuri științifice, pe care l-au transmis de la milioane de kilometri distanță de Pământ.

Vedeta acestei transmisiuni speciale este pisica botezată „Taters”, care încearcă să prindă un punct luminos proiectat de un laser.

Dincolo de partea distractivă, clipul a fost, de fapt, un experiment al NASA. Specialiștii au testat un nou sistem de comunicații prin laser.

În mai puțin de două minute, secvențele au „călătorit” 30 de milioane de kilometri, o distanță de 80 de ori mai mare decât cea de la Pământ la Lună.

Specialiștii speră ca, pe viitor, tehnologia să fie utilizată în comunicarea cu părți mai îndepărtate din sistemul solar.

Citește și
Planeta Wasp-107b
Planeta „vată de zahăr” pe care plouă cu nisip, dezvăluită de telescopul NASA | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Exoplanetele care ar putea deţine un „ingredient” esenţial pentru viaţă. Ce arată noul studiu al NASA
Exoplanetele care ar putea deţine un „ingredient” esenţial pentru viaţă. Ce arată noul studiu al NASA

Un studiu realizat de NASA care vizează exoplanetele a arătat faptul că 17 planete situate în afara Sistemului Solar ar putea deţine un „ingredient” esenţial pentru viaţă.

 

Planeta „vată de zahăr” pe care plouă cu nisip, dezvăluită de telescopul NASA | FOTO
Planeta „vată de zahăr” pe care plouă cu nisip, dezvăluită de telescopul NASA | FOTO

Telescopul spaţial James Webb al NASA a dezvăluit o planetă pe care particule de nisip cad sub formă de ploaie, în cadrul unor observaţii revoluţionare.

 

„Vehiculul se află pe o traiectorie nominală.” NASA a lansat o misiune spaţială spre asteroidul Psyche, alcătuit din metal
„Vehiculul se află pe o traiectorie nominală.” NASA a lansat o misiune spaţială spre asteroidul Psyche, alcătuit din metal

NASA a lansat vineri o misiune spre îndepărtatul asteroid Psyche, alcătuit din metal şi care nu a fost niciodată studiat, despre care oamenii de ştiinţă cred că ar putea fi parte a nucleului unui corp ceresc străvechi.

 

După o aşteptare de şapte ani, oamenii de știință de la NASA au deschis sonda Osirix-Rex. Ce au găsit în interior
După o aşteptare de şapte ani, oamenii de știință de la NASA au deschis sonda Osirix-Rex. Ce au găsit în interior

După o aşteptare de şapte ani, oamenii de ştiinţă de la NASA au deschis, marţi, în sfârşit, o sondă spaţială care transporta cele mai mari mostre de asteroizi aduse vreodată pe Pământ, descoperind resturi negre.

Misiune inedită NASA. O capsulă cu o mostră din „cel mai periculos” asteroid din sistemul nostru solar a aterizat în Utah
Misiune inedită NASA. O capsulă cu o mostră din „cel mai periculos” asteroid din sistemul nostru solar a aterizat în Utah

O capsulă NASA care transporta o mostră din asteroidul Bennu a aterizat în deșertul din statul american Utah.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.