Calvarul prin care trece un american infectat cu Covid-19 la trei luni după ce a fost testat pozitiv

Scott Krakower
Twitter

La trei luni după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, Scott Krakower continuă să se simtă complet epuizat în anumite zile, cu o respirație greoaie și, incapabil să vorbească în timp ce gâtul îi este umflat.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, face parte dintr-un val de pacienți „de lungă durată” cu Covid-19, o afecțiune din care pacienții se recuperează în mod normal în două sau trei săptămâni.

Dar, pentru Krakower, vindecarea sperată s-a transformat într-o serie de recidive.

„Tocmai când încep să îmi spun că lucrurile stau mai bine, după trei sau patru zile bune, am trei sau patru zile în care nu mai pot vorbi sau în timpul căruia îmi apar noduli care se umflă în partea dreaptă a gâtului”, descrie acesta stările trăite într-un interviu pentru AFP.

Această situație chinuitoare îl face uneori chiar să se îndoiască de realitatea bolii sale ... până când părinții sau soția lui îi aduc aminte de ea, observând că începe să răsufle greu sub efectul unui simplu mers lejer.

Citește și
Medic
Avertisment dur al OMS: E foarte puţin probabil ca virusul să fie eradicat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Chiar există", avertizează tânărul de 40 de ani, referindu-se la grupurile de discuții online ale pacienților cu Covid-19 de lungă durată care suferă de aceleași simptome.

"Nu este produsul imaginației oamenilor. Este ceea ce oamenii experimentează zi de zi și descriu online."

Scott Krakower, psihiatru pentru copii, crede că a fost infectat cu noul coronavirus la locul său de muncă, departamentul de psihiatrie pe care îl conduce la Spitalul Zucker Hillside din Long Island, în zona metropolitană din New York, care a fost atunci epicentrul epidemiei americane.

Primele semne

Primul semn pentru el a fost pierderea gustului și a mirosului. „Totul avea gust de cauciuc”, își amintește el.

Apoi, o tuse îngrijorătoare l-a împiedicat să muncească, chiar și de la distanță, până să-l transforme într-un om fără voință.

La trei săptămâni și jumătate de la primele simptome, pe lângă febră și frisoane, a început să tușească atât de violent, încât expectora sânge.

Nu mai era în stare să înghită, timbrul vocii era foarte slab. Gravitatea laringitei sale l-a dus în camera de urgență, unde un medic i-a prescris dexametazona, un puternic steroid, a cărei eficiență a fost recent demonstrată într-un studiu clinic britanic de anvergură.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

Avertisment dur al OMS: E foarte puţin probabil ca virusul să fie eradicat
Avertisment dur al OMS: E foarte puţin probabil ca virusul să fie eradicat

Aproape 13 milioane de persoane au fost depistate la nivel global cu COVID-19, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un avertisment cât se poate de serios: e foarte puţin probabil ca virusul să fie eradicat.

Când s-ar impune revenirea la starea de urgență. Precizările profesorului Alexandru Rafila
Când s-ar impune revenirea la starea de urgență. Precizările profesorului Alexandru Rafila

Profesorul Alexandru Rafila a declarat că am putea reveni la starea de urgență în momentul în care vom avea un număr mare de pacienți cu forme grave de Covid-19, iar spitalele nu vor mai face față.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.