Atac armat într-un liceu din SUA. Trei elevi au murit, iar șase persoane sunt rănite

Politie SUA
Shutterstock

Un tânăr de 15 ani a deschis marţi focul într-un liceu din nordul Statelor Unite, făcând trei morţi în rândul elevilor şi şase răniţi, printre care un profesor, a anunţat poliţia locală, potrivit Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

 

Presupusul trăgător, elev la acceaşi instituţie din Oxford, statul Michigan, a fost arestat şi nu oferit explicaţii cu privire la faptele sale, a declarat Michael McCabe, un responsabil al poliţiei din comitatul Oakland.

 

"Poliţiştii au arestat suspectul în cinci minute de la primul apel" la serviciile de urgenţă, a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă improvizate.

Citește și
Atac armat într-un centru comercial din SUA. Doi oameni au murit, iar patru au fost răniţi
VIDEO. Atac armat într-un centru comercial din SUA. Doi oameni au murit, iar patru au fost răniţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit autorităţilor din acest oraş la nord de Detroit, alerta a fost dată la ora locală 12.51. Atacatorul a tras de la 15 până la 20 de ori cu o armă semiautomată.

 

El nu a opus rezistenţă agenţilor care l-au arestat şi nu şi-a explicat acţiunile. A invocat dreptul de a refuza să vorbească, a subliniat Michael McCabe.

Ancheta va trebui să stabilească dacă autorul focurilor de armă a tras la întâmplare sau a vizat victime identificate, a adăugat el.

"Este o situaţie foarte tragică", a explicat poliţistul. "Avem mulţi părinţi foarte stresaţi", a continuat el.

Potrivit statisticilor organizaţiei Everytown For Gun Safety, atacul armat din Oxford are bilanţul cel mai grav într-o şcoală în 2021.

Până în prezent, în SUA s-a înregistrat 138 de atacuri armate, dintre care 26 cu unul sau două morţi de fiecare dată.

Atacurile armate făcând multe victime rămân un flagel recurent în Statele Unite, mai ales în şcoli, supermarketuri sau la locul de muncă.

În 2018, un masacru la un liceu din Parkland, Florida, când un fost elev a tras cu o puşcă semiautomată AR-15, omorând 17 persoane şi rănind alte aproximativ 15 de Ziua Sf. Valentin, a provocat o undă de şoc în întreaga ţară şi a relansat manifestaţiile în favoarea unor controale mai stricte asupra vânzărilor de arme de foc.

Dar blocajele din Congres, sub influenţa lobby-ului armelor, fac improbabilă orice progres major în această privinţă, în pofida apelurilor din partea responsabililor politici, inclusiv a preşedintelui Joe Biden, de a înăspri regulile privind circulaţia lor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac armat în SUA. Şase adolescenţi au fost spitalizaţi în urma unui atac în apropierea unui liceu
Atac armat în SUA. Şase adolescenţi au fost spitalizaţi în urma unui atac în apropierea unui liceu

Şase adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au fost spitalizaţi în urma unui atac armat, în apropierea unui liceu din Aurora, în Colorado, însă viaţa nu le este în pericol, a anunţat poliţia din oraş, relatează AFP, scrie News.ro. 

VIDEO. Atac armat într-un centru comercial din SUA. Doi oameni au murit, iar patru au fost răniţi
VIDEO. Atac armat într-un centru comercial din SUA. Doi oameni au murit, iar patru au fost răniţi

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru au fost rănite într-un atac armat care a avut loc, luni, într-un centru comercial din Boise, nord-vestul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, informează Agerpres, care citează AFP.

VIDEO Atac armat la o universitate din Louisiana. O persoană a murit, iar mai multe sunt rănite
VIDEO Atac armat la o universitate din Louisiana. O persoană a murit, iar mai multe sunt rănite

O persoană a fost ucisă, iar alte şapte rănite, într-un atac armat într-un campus universitar din Louisiana, anunţă poliţia statului, la câteva zile după alt atac armat soldat cu un mort, în aceeaşi facultate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.