Anunțul saudiților după atacul la rafinăriile de petrol. Ce se întâmplă cu producția

Rafinăriile din Arabia Saudită atacate cu drone - 2
Getty/AFP

Arabia Saudită anunță că va relua producţia de 5,7 milioane de barili de petrol pe zi până la sfârşitul lunii, după atacurile cu drone care au afectat două instalații petroliere, provocând o criză mondială.

Saudiții susțin că au reuşit să readucă livrările de ţiţei la nivelul celui anterior atacurilor din weekendul trecut datorită stocurilor deţinute, relatează Reuters.

Ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, a declarat că producţia de petrol va fi în octombrie de 9,89 de milioane de barili pe zi şi că cel mai mare exportator de petrol din lume va efectua toate livrările către clienţi aferente aceastei luni, scrie News.ro.

Acesta a mai precizat că regatul va ajunge la sfârşitul lunii septembrie la o capacitate de 11 milioane de barili de petrol pe zi şi la 12 milioane de barili pe zi la sfârşitul lui noiembrie.

”Livrările de petrol vor reveni pe piaţa la nivelul la care erau sâmbătă, la ora 3;43 a.m.”, a afirmat ministrul la o conferinţă de presă susţinută în oraşul Jeddah de la Marea Roşie, afirmând că grupul Aramco ”a renăscut ca pasărea phoenix din cenuşă”, după atac.

Citește și
arabia saudita, iran, sua, atac, drone, rusia, petrol,
Cum a fost învinsă Apărarea de miliarde de $ a saudiților de arme ieftine, low-tech
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prinţul Abdulaziz s-a referit la atacurile care au avut loc sâmbătă împotriva uzinelor din Abqaiq şi Khurais, la care se află cea mai mare unitate de procesare a petrolului din lume, în urma cărora a fost oprită jumătate din producţia de ţiţei a ţării, respectiv 5% din producţia globală.

Directorul general al Aramco, Amin Nasser, a spus că grupul, care pregăteşte o ofertă publică iniţială, estimează încă lucrările de reparaţii, dar că acestea ”nu sunt atât de semnificative”, având în vedere mărimea companiei.

Aramco a stins 10 incendii într-un interval de şapte ore, după atacul major, a spus Nasser în conferinţa de presă.

Prinţul Abdulaziz a spus că Riadul nu ştie încă cine a condus atacurile şi de ce, adăugând că Arabia Saudită îşi va continua rolul de furnizor sigur pentru pieţele globale. Ministrul a arătat că vor fi luate măsuri mai stricte pentru a preveni alte atacuri, dar nu a oferit detalii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Criză globală după atacul din Arabia Saudită. Putin: ”Suntem pregătiți”
Criză globală după atacul din Arabia Saudită. Putin: ”Suntem pregătiți”

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

Cum a fost învinsă Apărarea de miliarde de $ a saudiților de arme ieftine, low-tech
Cum a fost învinsă Apărarea de miliarde de $ a saudiților de arme ieftine, low-tech

Atacul cu drone care a dus sâmbătă la bombardarea instalațiilor petroliere, din Arabia Saudită, a trimis un mesaj esențial.

SUA amenință Iranul după atacul cu drone din Arabia:
SUA amenință Iranul după atacul cu drone din Arabia: "Suntem pregătiți"

Donald Trump spune că Iranul pare să se afle în spatele atacului împotriva Arabiei Saudite, că SUA pot riposta printr-un atac și mai puternic, dar că aşteaptă să afle "cu certitudine" cine este autorul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.