„Am crezut că se prăbușește cerul pe mine”. Cine este ostaticul cu cetățenie israeliană și română, care a murit în Gaza

×
Codul embed a fost copiat

Vești triste vin din Israel, unde familia unui român, luat ostatic de teroriști în Fâșia Gaza, a aflat că bărbatul a murit.

Potrivit presei israeliene, soția și cele două fiice ale acestuia fuseseră eliberate de Hamas săptămâna trecută. Fratele lui Ronen a sperat până în ultima clipă că și el va fi eliberat.
Între timp, armata israeliană și-a reluat în forță războiul împotriva grupării Hamas și, pentru a doua zi consecutiv, a atacat sute de ținte ale teroriștilor din enclavă.

Potrivit publicației Times of Israel, Ronen Engel, cu cetățenie română și israeliană, a fost ucis de teroriștii Hamas. Bărbatul avea 54 de ani și a fost luat ostatic alături de soția și cele două fiice ale sale, în atacul din 7 octombrie comis asupra kibutzului în care locuiau. Fratele acestuia a fost cel care a făcut șocanta descoperire.

Înregistrare video Dani Engel, fratele lui Ronen:Atunci, pe la ora 12:00, m-am uitat întâmplător pe contul lui Ronen de Facebook și am văzut la story fața unui terorist josnic, care zâmbea la cameră și spunea ceva în arabă. Am crezut că se prăbușește cerul pe mine”.

Dani Engel, fratele lui Ronen: Fratele meu era înarmat, a ieșit cu arma și a fost o luptă în casă. Fratele meu a fost împușcat în casă în timpul schimbului de focuri. După, Hamas a intrat în camera de siguranță și le-au luat pe cele două surori. La început au fost împreună, însă cea mică a fost rănită în drum spre Gaza. Abia după două săptămâni s-au reîntâlnit, dar Ronen nu mai era cu ele”.

Citește și
chirurg
Român, bursier, chirurg, idealist. Respins de sistemul românesc, Andrei Moscalu salvează acum vieți în Marea Britanie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe 27 noiembrie, soția lui Ronen și cele două fiice, de 18 și 11 ani, au fost eliberate. După câteva zile, însă, familia Engel a primit nefericita veste că Ronen și alți trei ostatici au murit în captivitate. Informația a fost confirmată de Armata israeliană. Fratele lui speră ca autoritățile să-l ajute să-i recupereze trupul.

Dani Engle, fratele lui Ronen:Mulțumesc guvernului român. Știu ca s-a implicat. Mulțumesc tuturor, sper să reușim eliberarea tuturor ostaticilor și sper să reușesc să-l înmormântez pe fratele meu, aici, în Israel”.

Ultima dată când Ronen a vizitat România a fost anul trecut. Potrivit fratelui său, a vizitat Bucureștiul și Brașovul, locul unde au trăit părinții lor înainte să se mute în Israel.

Între timp, în Fâșia Gaza, după un armistițiu de șapte zile, s-au reluat bombardamentele.

Peste 400 de ținte teroriste au fost lovite în ultimele 24 de ore, anunță armata israeliană. În timp ce autorităţile palestinene spun că atacurile de ieri și până azi au ucis peste 190 de oameni și aproape 650 au fost răniți.

Civilii au primit pliante cu indicații unde să se ascundă

Armata israeliană spune că le-a dat civililor prinși în focul încrucișat, noi pliante în limba arabă, unde li se indică zonele în care trebuie să se refugieze. Unele îi îndrumă spre adăposturile din Rafah, la granița cu Egiptul.

În paralel, continuă negocierile pentru eliberarea celor aproape 140 de ostatici aflați încă în mâinile teroriștilor. Oficiali ai serviciilor secrete israeliene s-au aflat, sâmbătă, la Doha pentru discuții cu mediatorii din Qatar.

Stuart Ramsay, corespondent Sky News: Premierul israelian a spus de multe ori că, indiferent de ce se va întâmpla cu ostaticii, războiul se va relua în Gaza și va continua până când gruparea Hamas va fi distrusă. Asta nu înseamnă că nu vor mai exista și ale armistiții, prin care să fie eliberați noi ostatici, dar momentan singurele indicii pe care le avem ne spun că va fi o operațiune militară de durată”.

În Fâșia Gaza au intrat, sâmbătă, primele ajutoare umanitare de la reluarea luptelor - două camioane cu combustibil și 50 de camioane cu hrană și îmbrăcăminte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Excursie transformată în tragedie. Un adolescent român a murit în Austria, după ce a căzut de la 15 metri înălțime
Excursie transformată în tragedie. Un adolescent român a murit în Austria, după ce a căzut de la 15 metri înălțime

Ceea ce trebuia să fie o excursie fericită cu școala în Austria, s-a transformat într-o adevărată tragedie pentru un grup de profesori și elevi români.

 

Român, bursier, chirurg, idealist. Respins de sistemul românesc, Andrei Moscalu salvează acum vieți în Marea Britanie
Român, bursier, chirurg, idealist. Respins de sistemul românesc, Andrei Moscalu salvează acum vieți în Marea Britanie

Au plecat din țară supărați pe un sistem care nu le oferea condițiile potrivite. S-au dus să se specializeze în alte părți și salvează viețile altora.

Povestea designerului român care le îmbracă pe Madonna, Lady Gaga și Beyonce. Un manifest feminin despre libertate și asumare
Povestea designerului român care le îmbracă pe Madonna, Lady Gaga și Beyonce. Un manifest feminin despre libertate și asumare

A creat un brand vestimentar care vorbește de libertate și curajul femeii de a trăi după propriile reguli.

Un român va juca rolul lui Donald Trump în tinerețe, în viitorul film ”The Apprentice”. Sebastian Stan, ”pe val” la Hollywood
Un român va juca rolul lui Donald Trump în tinerețe, în viitorul film ”The Apprentice”. Sebastian Stan, ”pe val” la Hollywood

Sebastian Stan va juca rolul tânărului Donald Trump într-un film al regizorului Ali Abbasi. Recent s-au început filmările la ”The Apprentice”, cu o distribuție care îi include pe Jeremy Strong și Maria Bakalova. 

Șofer român care venea din străinătate, cercetat după ce polițiștii au făcut o descoperire de 80.000 de lei în microbuzul lui
Șofer român care venea din străinătate, cercetat după ce polițiștii au făcut o descoperire de 80.000 de lei în microbuzul lui

Zeci de catalizatoare auto, acumulatori şi filtre de particule care au fost furate din străinătate, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, au fost găsite, la frontieră, în remorca unui român care revenea în ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.