Vânătoare de braconieri pe toate cursurile de apă din țară. Voluntarii și inspectorii de mediu trag un semnal de alarmă

×
Codul embed a fost copiat

Sunt controale pe toate cursurile de apă din țară, unde braconierii își întind plasele, în ciuda prohibiției. Voluntarii, dar și inspectorii de mediu merg în teren și de multe ori se află în situații limită.

Este și cazul unui braconier care a amenințat cu bătaia un voluntar. În Maramureș, s-au aplicat cinci sancțiuni pentru braconaj, însă, cum suprafața de patrulat este mare, cei care perscuiesc ilegal sunt mai greu de prins în flagrant.

Voluntar: Ce-ai scos în plasă, de acolo de jos? Te-am văzut! Sunt de la antibraconaj.

Pescar:Vrei să îți dau o bardiță în cap acum?

Așa sunt deseori amenințați voluntarii când îi prind în flagrant pe braconieri. Imaginile au fost surprinse pe râul Siret, iar cel amenințat a fost cât pe ce să fie luat la bătaie.

Citește și
Patru indivizi prinși la braconaj cu o cameră cu termoviziune, la Măneciu. Când se încheie prohibiția
Patru indivizi prinși la braconaj cu o cameră cu termoviziune, la Măneciu. Când se încheie prohibiția
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Voluntar:Aici e o zonă frecventată de braconieri, am mai găsit și pripoane, poate îi prindem și ziua. Mergem un pic mai jos. Uite, acolo parcă este legată o plasă, mergem să vedem, poate prindem braconierii în flagrant puțin mai jos.

Voluntarii își încep patrularea la căderea serii sau în zori, când pescarii își întind plasele, chiar dacă este ilegal, pentru că suntem în perioada de prohibiție.

Voluntar:În jos am verificat și nu este nimic, totul este în regulă. Pe partea cealaltă parcă văd ceva legat, o plasă, ar trebui să mergem dincolo să verificăm.

De la începutul anului, în Maramureș, au fost sanționate cinci persoane pentru braconaj piscicol. Chiar dacă amenzile sunt mari, de până la 10 mii de lei, oamenii continuă astfel de activități ilegale.

Gheorghe Gligan, purtător de cuvânt al Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP): În această perioadă, având în vedere că este prohibiție, râurile și lacurile sunt o adevărată mână cerească pentru braconieri, deoarece nu sunt deranjați de către pescari. Am avut câteva incidente în care colegii noștri au fost amenințați, dar cu ajutorul Poliției s-a rezolvat.

Pescarii care prind pește legal pe bălți private se plâng și ei că braconierii lasă prăpăd în urmă.

Pescar:Care umblă ca mine merge la loc vizibil, pe ăștia nu-i poți prinde numai cu jandarmerie și poliție.

Pescar: Braconierii, de obicei, fac gălăgie și iese scandal.

Perioada de prohibiție se încheie la începutul lunii iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un urs împușcat și tranșat, descoperit de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în portbagajul unei mașini
Un urs împușcat și tranșat, descoperit de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în portbagajul unei mașini

Este anchetă în Bistrița-Năsăud, după ce polițiștii au descoperit în portbagajul unei mașini, la un control de rutină, un urs împușcat și tranșat.

Patru indivizi prinși la braconaj cu o cameră cu termoviziune, la Măneciu. Când se încheie prohibiția
Patru indivizi prinși la braconaj cu o cameră cu termoviziune, la Măneciu. Când se încheie prohibiția

Patru indivizi din Prahova s-au ales cu dosare penale după ce au fost surprinși cu plasele întinse în barajul Măneciu.

Cinci ambarcațiuni de intervenție rapidă au intrat în dotarea Gărzii de Coastă. Cât au costat noile șalupe
Cinci ambarcațiuni de intervenție rapidă au intrat în dotarea Gărzii de Coastă. Cât au costat noile șalupe

Cu o situație tensionată în zonă, frontiera maritimă a României va fi supravegheată de mai multe nave.

Cinci cetățeni străini, prinși la braconaj în Buzău. Armele și circa 2.500 de cartușe au fost confiscate de polițiști
Cinci cetățeni străini, prinși la braconaj în Buzău. Armele și circa 2.500 de cartușe au fost confiscate de polițiști

Cinci cetățeni străini, care participau la o vânătoare neautorizată lângă Râmnicu Sărat, sunt cercetați pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.