Un fost poliţist din Constanţa nu poate justifica o avere de 141.000 de euro

Polițist
Inquam Photos / Octav Ganea

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că un fost ofiţer de poliţie din Constanţa nu poate justifica 141.000 de euro prin veniturile realizate, fiind sesizată în acest sens Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 562.220 lei (141.831 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Mocanu, fost funcţionar public cu statut special (ofiţer de poliţie) în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice de către Ioan Mocanu, scrie Agerpres.

De asemenea, ANI a constatat că un poliţist din Capitală s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Astfel, Cristinel Şerban, agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Sectorul 2 Poliţie, Secţia 9 Poliţie, a exercitat simultan, în perioadele 1 noiembrie 2016 - 1 aprilie 2018, respectiv 4 iunie 2018 - 14 ianuarie 2019, calitatea de funcţionar public cu statut special şi pe cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul a două societăţi comerciale, aflate în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile din fişa postului.

Citește și
lugoj
Bărbatul care a rănit un polițist din Lugoj cu cuțitul a fost de fapt agresat de agent
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum s-a îmbogățit un polițist de la Rutieră din afaceri cu fonduri europene și contracte cu primării
Cum s-a îmbogățit un polițist de la Rutieră din afaceri cu fonduri europene și contracte cu primării

DNA l-a trimis în judecată pe Niculae Pencea, la data faptelor subcomisar de poliţie în cadrul IPJ Giurgiu - Serviciul Rutier, el fiind acuzat că a folosit documente false pentru a obţine fonduri europene şi contracte cu primării din judeţul Giurgiu.

Bărbatul care a rănit un polițist din Lugoj cu cuțitul a fost de fapt agresat de agent
Bărbatul care a rănit un polițist din Lugoj cu cuțitul a fost de fapt agresat de agent

Bărbatul care a înjunghiat un polițist în picior pentru că i s-a atras atenția că nu poartă mască ar fi fost, de fapt, bătut de echipajul de poliție din Lugoj, iar omul legii s-ar fi tăiat singur în cuțitul pe care individul îl folosea la niște lucrări.

Eroii de la Viena. Doi luptători MMA turci au salvat din calea gloanțelor un polițist rănit și o bătrână
Eroii de la Viena. Doi luptători MMA turci au salvat din calea gloanțelor un polițist rănit și o bătrână

Doi luptători MMA au devenit eroi în atacurile de la Viena, de luni seară. Cei doi prieteni turci au ajutat un polițist rănit și o bătrână să iasă din raza puștii atacatorului, iar în acest timp, unul din sportivi a fost rănit la picior.

Polițist din Lugoj, înjunghiat de un trecător căruia i-a cerut să-şi pună masca
Polițist din Lugoj, înjunghiat de un trecător căruia i-a cerut să-şi pună masca

Incident șocant la Lugoj, în condițiile în care tot mai multe județe intră în scenariul roșu. Un polițist a fost înjunghiat în picior, atunci când i-a atras atenția unui individ că nu poartă mască de protecție.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.