Tensiuni la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Conflict între poliția israeliană și preoți

×
Codul embed a fost copiat

Sunt tensiuni la Ierusalim între preoții Bisericii Sfântului Mormânt și poliția israeliană.

 

Totul a început după ce autoritățile au impus restricții privind accesul pelerinilor ortodocși la slujba din noaptea Învierii.

Numărul celor care pot participa la ceremonie a fost limitat la 1.800, față de 10.000 în anii trecuți.

Poliția spune că restricțiile sunt impuse pentru siguranța enoriașilor, pentru a evita o busculadă, așa cum s-a întâmplat în 2021, în timpul unui pelerinaj evreiesc în Israel soldat cu victime.

Slujba va fi difuzată pe ecrane în Oraşul Vechi, au spus oamenii legii. Înalții prelați îi îndeamnă pe creștini să ignore restricțiile.

Citește și
Israel, racheta
Israelul a fost atacat cu zeci de rachete. Ar putea fi cel mai puternic atac din ultimii ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată au criticat și decizia poliției de a posta 200 de ofițeri în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi
Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), și este cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

Israelul a fost atacat cu zeci de rachete. Ar putea fi cel mai puternic atac din ultimii ani
Israelul a fost atacat cu zeci de rachete. Ar putea fi cel mai puternic atac din ultimii ani

Armata Israelului a anunțat că a interceptat o ploaie de rachete lansate din Liban, la o zi după ce poliția israeliană a atacat palestinienii din interiorul Moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, timp de două nopți la rând.    

Tradiții și obiceiuri pentru Floriile catolice. Ce e bine să faci pentru a alunga răul din casă
Tradiții și obiceiuri pentru Floriile catolice. Ce e bine să faci pentru a alunga răul din casă

Duminică, 2 aprilie, creștinii catolici sărbătoresc Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim, cea mai mare sărbătoare din Postul Mare.

Duminica Floriilor la catolici. Ce semnificație are această sărbătoare. De ce au credincioșii ramuri de salcie
Duminica Floriilor la catolici. Ce semnificație are această sărbătoare. De ce au credincioșii ramuri de salcie

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de curmal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.