Surse: Liderul PNL, Iulian Dumitrescu, preşedinte al CJ Prahova, a fost pus sub control judiciar

Iulian Dumitrescu
Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost pus sub control judiciar în dosarul în care DNA a făcut, joi, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul CJ, au precizat surse judiciare citate de Agerpres.

La ieşirea din sediul DNA Bucureşti, el nu a vrut să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.

Dumitrescu a fost adus cu mandat la DNA Bucureşti, după ce anchetatorii au efectuat percheziţii, timp de mai multe ore, la domiciliul său. La sediul DNA au ajuns anterior sora lui Dumitrescu şi cumnatul acestuia.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au efectuat joi percheziţii la 19 adrese situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice, în legătură cu fapte de corupţie şi fals.

Potrivit DNA, cercetările vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2020 - prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Citește și
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu
Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În cursul zilei de 1 februarie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 19 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române", arată sursa citată.

Astfel, în acest dosar au fost efectuate percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei, printre care şi la sora acestuia, precum şi la sediul CJ şi la sediul operatorului de apă Hidro Prahova, au precizat anterior surse judiciare.

Sursele spun că preşedintele CJ Prahova ar fi suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, iar ancheta ar viza, printre altele, modul prin care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie în cazul centurii oraşului Mizil.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a confirmat acţiunea anchetatorilor, spunând că va colabora cu aceştia şi nu se va ascunde în spatele niciunei funcţii politice sau administrative.

"Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns", a scris Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei

Un nou scandal de corupție îl are în plin-plan pe unul dintre prim-vicepreședinții PNL. Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este suspectat că ar fi luat mită milioane de euro.

Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA
Preşedintele CJ Prahova, unul din cei mai influenţi oameni din PNL. Cine este și ce avere are edilul vizat de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, se numără printre cei mai influenţi oameni din PNL, ocupând și funcția de prim-vicepreşedinte al partidului. 

Percheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Procurorii au suspiciuni de șpăgi de milioane de euro
Percheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Procurorii au suspiciuni de șpăgi de milioane de euro

O amplă operațiune a procurorilor anticorupție a fost demarată joi dimineață și îl vizează pe președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu: Aş desfiinţa Ministerul Familiei. Nu ştiu care e rolul lui
Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu: Aş desfiinţa Ministerul Familiei. Nu ştiu care e rolul lui

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat că ar trebui desfiinţat Ministerul Familiei, pentru a face economie la buget, mai ales că nu vede care este rolul acestui minister.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.