România are forțele pregătite pentru a fi trimise în Australia. Mesajul transmis de MAI

Australia
Getty

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că are forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia.

„MAI răspunde apelului lansat la nivel european şi are forţe pregătite pentru a fi trimise în Australia. La nivelul Uniunii Europene a fost activat Mecanismul de Protecţie Civilă (EUCPM), ca urmare a incendiilor generalizate din Australia. Centrul de Coordonare a Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene (ERCC) a lansat în această seară un apel către statele membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil resursele pe care le pot pune la dispoziţie pentru a fi dislocate în vederea intervenţiei în Australia", informează Ministerul Afacerilor Interne.

În acest context, conform sursei citate, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a adus la cunoştinţa premierului solicitarea Centrului de Coordonare a Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene, care a dispus transmiterea informaţiilor referitoare la resursele umane şi logistice ce pot fi pregătite pentru dislocarea în Australia.

„Preşedintele Klaus Iohannis a fost informat cu privire la resursele de care dispune ţara noastră şi a transmis ca, în urma solicitărilor, România să ofere ajutor în cel mai scurt timp. Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forţe de intervenţie şi salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziţie de ţările ce deţin capacităţi în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parţial, în funcţie de necesităţi şi de evoluţia situaţiei din acest stat", precizează MAI.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Un nou super-incendiu s-ar putea forma în Australia. Un miliard de animale, condamnate la moarte
Un nou super-incendiu s-ar putea forma în Australia. Un miliard de animale, condamnate la moarte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiile din Australia aduc fenomene meteo neobișnuite pentru următorii 100 de ani
Incendiile din Australia aduc fenomene meteo neobișnuite pentru următorii 100 de ani

Incendiile devastatoare din Australia sunt şi în atenţia climatologilor din toată lumea, care anunţă că efectele se vor resimţi pe o perioadă de 100 de ani, la nivel global.

Un nou super-incendiu s-ar putea forma în Australia. Un miliard de animale, condamnate la moarte
Un nou super-incendiu s-ar putea forma în Australia. Un miliard de animale, condamnate la moarte

În Australia, lovită de o criză a incendiilor fără precedent, a plouat în unele locuri, unde sunt focare active, și temperaturile au mai scăzut puțin.

Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO
Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO

Imagini terifiante cu mii de dacavre de canguri și urși koala au fost filmate pe o șosea din statul australian New South Wales.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.