Consecințe devastatoare pentru NATO dacă Rusia va câștiga războiul. Ce s-ar întâmpla cu România

×
Codul embed a fost copiat

Victoria rușilor în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru NATO, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), o organizație americană de analiză a mișcărilor pe front.

Într-un astfel de scenariu, granițele Poloniei, Ungariei, Slovaciei și României s-ar afla direct sub amenințarea unui atac terestru rusesc. Pe de altă parte, un raport oficial al Consiliului Suprem de Apărare a Țării arată că spionii ruși s-au infiltrat printre refugiații ucraineni și au încercat să culeagă informații din domeniul apărării și securității.

Institutul american pentru studiul războiului arată că dacă Statele Unite vor permite Rusiei să învingă Ucraina prin neacordarea ajutorului financiar blocat acum în Congres, atunci vor crește considerabil riscurile unui atac direct împotriva NATO. Asta pentru că granițele Poloniei, Slovaciei, Ungariei, dar și României se vor afla, pentru prima dată de la căderea Uniunii Sovietice, sub amenințarea directă a unui atac terestru rusesc. Și dacă s-ar întâmpla asta, evident că NATO își va concentra resursele pentru a sprijini flancul de sud-est, lăsând astfel descoperite țările nordice, este unul dintre scenariile analizate.

Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a întocmit un raport în care a identificat Federația Rusă ca fiind actorul principal în dosarele privind securitatea țării noastre.

Printre principalele provocări evidențiate în raport se numără încercările rusești de a obține informații din instituțiile noastre cu responsabilități în domeniul apărării și securității, culegerea de informații strategice privind exercițiile militare, tehnica și echipamentele din dotare și infrastructura critică, precum și subminarea încrederii publice prin dezinformare și propagandă.

Citește și
militari ucraina
BBC: Bilanţul militarilor ruşi în Ucraina a depăşit 50.000 de morţi, fără a lua în calcul decesele din Doneţk şi Luhansk
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii de securitate avertizează că riscurile rămân - inclusiv atacuri cibernetice de sorginte rusă, infiltrarea serviciilor secrete ruse printre refugiații ucraineni, dar și exportul de criminalitate organizată transfrontalieră din Ucraina.

Mai mult decât atât, războiul din regiune expune România la riscuri precum lovituri accidentale asupra infrastructurii naționale, dar și la posibile atentate sau acte de sabotaj împotriva transporturilor militare destinate Ucrainei ori a fabricilor de producţie de tehnică şi echipamente.

Pentru a face față acestor provocări, autoritățile au intensificat măsurile de securitate și monitorizare în zona Mării Negre. Cu toate acestea, raportul subliniază că România rămâne expusă la diverse forme de agresiune hibridă din partea Federației Ruse.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Delir la Kremlin. Rusia atacă Ucraina, dar anunță că își retrage trupele de ”menţinerea păcii” dintr-o altă zonă a lumii
Delir la Kremlin. Rusia atacă Ucraina, dar anunță că își retrage trupele de ”menţinerea păcii” dintr-o altă zonă a lumii

Rusia a început retragerea trupelor de ”menţinerea păcii” din Nagorno Karabah, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit RIA Novosti.

BBC: Bilanţul militarilor ruşi în Ucraina a depăşit 50.000 de morţi, fără a lua în calcul decesele din Doneţk şi Luhansk
BBC: Bilanţul militarilor ruşi în Ucraina a depăşit 50.000 de morţi, fără a lua în calcul decesele din Doneţk şi Luhansk

O analiză BBC arată că, în a doua perioadă de 12 luni pe linia frontului deschis de Rusia în Ucraina, pe măsură ce Moscova şi-a impus aşa-numita strategie a „maşinii de tocat carne”, numărul de morţi a fost cu aproape 25% mai mare decât în primul an.

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau
Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau

Creşterea numărului incidentelor militare, atacuri cibernetice de sorginte rusă, posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni, printre riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.  

Alarmă în Germania. Legăturile extremei drepte cu Rusia sunt la cote nemaiîntâlnite
Alarmă în Germania. Legăturile extremei drepte cu Rusia sunt la cote nemaiîntâlnite

Pentru a intra într-o sesiune secretă a Parlamentului Germaniei, parlamentarii trebuie să-și închidă telefoanele și să le lase afară.

Viktor Orban vorbește din nou pe limba lui Putin. Ziar pro-guvernamental maghiar: ”Francezii ipocriți fac afaceri cu Rusia”
Viktor Orban vorbește din nou pe limba lui Putin. Ziar pro-guvernamental maghiar: ”Francezii ipocriți fac afaceri cu Rusia”

Un ziar pro-guvernamental maghiar îi face ”ipocriți” pe francezi pentru că derulează în continuare afaceri cu Rusia, în timp ce se prezintă susținători ai Ucrainei. Viktor Orban preia astfel încă o dată discursul anti-occidental al lui Vladimir Putin.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.