Prima peliculă românească restaurată în format 4k. Când apare în cinematografe

×
Codul embed a fost copiat

Marți seară s-a mai adăugat o filă la povestea filmului românesc, la Teatrul Național din București, unde a putut fi văzută prima peliculă restaurată în format 4k din ţara noastră.

Este vorba despre filmul "Balanţa", în regia lui Lucian Pintilie, care a fost relansat după aproape 30 de ani de la apariţie, la o calitate mult mai bună și va putea fi văzut din nou în cinematografe, în acest format.

Revederea filmului "Balanța", în formatul digital 4k, i-a impresionat pe cei prezenți în sală.

Spectator: „Este deosebită reconstituirea. Eu am rămas cu o emoție referitoare la trecerea timpului".

Spectator: „Este un moment de introspecție în care te gândești că ar trebui să ne luăm mai în serios.”

Citește și
neversea
A fost lansat filmul oficial al Neversea 2019. Tinerii din toată lumea, impresionați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București: „Acest film trebuie văzut acum de toți românii, pentru că e momentul lui.”

La premieră au fost prezenți și câțiva dintre actorii care au jucat sub bagheta lui Pintilie.

Gheorghe Visu: „A fost că și cum l-aș fi văzut pentru prima oară. Nu pot decât să spun mulțumesc Lucian Pintilie că mi-ai dăruit acest film.”

La final, atât actori din distribuție sau scenografi, cât și cei care au făcut posibil procesul de restaurare au urcat pe scenă și au mulțumit publicului.

Dorel Vișan: „Un film mare se face cu artiști mari.”

"Balanța" este unul dintre cele mai apreciate filme ale anilor '90 și prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu societatea din ultimii ani ai perioadei comuniste.

Întreg procesul de restaurare a durat mai bine de patru luni.

Sebastian Plămădeală, director tehnic: „Restaurarea s-a făcut pe trei planuri simultan, colorizare, restaurarea de eliminare a impurităților și sunet. Primul impact este cel vizual.se văd niște culori mult mai pronunțate.”

Anca Drăgoi, președinte executiv Fundația 9: „E un film care este încă actual. E un moment în care sărbătorim și ne uităm retrospectiv la trecut. E o premieră pentru România restaurarea digitală în format 4k.”

Restaurarea „Balanței” face parte dintr-un program al Fundației 9, ce are scopul de a readuce în atenția publicului moștenirea artistică a regizorului Lucian Pintilie. De joi, filmul "Balanța" poate fi văzut și în cinematografe.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmări intense pentru „Păsări de pradă”. Când apare pelicula, cu Harley Quinn în prim plan
Filmări intense pentru „Păsări de pradă”. Când apare pelicula, cu Harley Quinn în prim plan

Fanii filmelor cu supereroi primesc un cadou la început de februarie. Este vorba despre pelicula "Păsări de pradă", cu patru reprezentante ale sexului frumos în prim plan.

A fost lansat filmul oficial al Neversea 2019. Tinerii din toată lumea, impresionați
A fost lansat filmul oficial al Neversea 2019. Tinerii din toată lumea, impresionați

Dacă nu v-ați făcut planuri pentru concediul din iulie, organizatorii Neversea vă provoacă să experimentați cel mai spectaculos festival organizat pe plajă în toată Europa.

Premiile SAG. Brad Pitt și Jennifer Aniston s-au felicitat în culise
Premiile SAG. Brad Pitt și Jennifer Aniston s-au felicitat în culise

E oficial: pelicula sud-coreeană "Parazitul" a cucerit sezonul premiilor de film, anul acesta.

Trei români, acuzați că au furat diamante de peste 1 milion de euro în Franța
Trei români, acuzați că au furat diamante de peste 1 milion de euro în Franța

Trei români urmează să se prezinte la un proces în Franţa fiind acuzaţi că şi-au însuşit diamante în valoare de 1 milion de euro de la un bijutier francez, în cadrul unui plan elaborat, similar unui scenariu de film, conform France 24.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.