A fost lansat filmul oficial al Neversea 2019. Tinerii din toată lumea, impresionați

×
Publicitate

Dacă nu v-ați făcut planuri pentru concediul din iulie, organizatorii Neversea vă provoacă să experimentați cel mai spectaculos festival organizat pe plajă în toată Europa.

Marți a fost lansat filmul oficial al ediției de anul trecut, iar tineri din toate colțurile lumii se declară impresionați de ceea ce se întâmplă la Constanța. La rândul lor, artiștii care au performat în 2019 au retrăit emoțiile pe care le-au avut în fața a zeci de mii de oameni.

230.000 de spectatori au participat anul trecut la festivalul Neversea. Cu alte cuvinte, populația orașului Constanța a crescut cu încă 50% în patru zile de distracție. Cel puțin 15.000 de turiști străini au venit special pentru festivalul organizat la malul mării.

Iar Neversea a devenit un brand turistic internațional, o recunosc chiar și artiștii care au performat anul trecut. Mulți dintre ei au retrăit emoțiile pe care le-au avut atunci când au cântat în fața a zeci de mii de spectatori.

Neversea 2020, cel mai mare festival de pe plajă din România, va avea loc în perioada 2-5 iulie la Constanța. Organizatorii spun că a patra ediție a evenimentului va fi una spectaculoasă, atât din punct de vedere al artiștilor, cât și al experiențelor pe care participanții le vor trăi în timpul festivalului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62105199
Cum ar fi dacă femeile ar conduce lumea. Casa de modă Dior are răspunsul

Ce-ar fi dacă femeile ar conduce lumea? Este întrebarea la care a încercat să găsească un răspuns casa de modă Dior, la lansarea colecţiei de modă haute couture 2020.

62105197
Presa britanică anunță că Prințul Harry a părăsit Marea Britanie. Unde se vede cu Meghan

Prinţul Harry a părăsit, luni seară, Regatul Unit, potrivit mai multor publicații britanice, citate de Agerpres. 

62105106
Premiile SAG. Brad Pitt și Jennifer Aniston s-au felicitat în culise

E oficial: pelicula sud-coreeană "Parazitul" a cucerit sezonul premiilor de film, anul acesta.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.