Președintele ANAT, despre Revelionul 2021: ”Sper să nu fim nevoiţi să facem aceste sărbători în grupuri de câte patru”

dumitru luca anat
Agerpres

Turismul în acest an a fost compromis, consideră președintele ANAT, Dumitru Luca, fiind caracterizat de principiul „scapă cine poate”. Iar petrecerile de Revelion depind de responsabilitatea oamenilor și măsurile autorităților, spune el.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, estimează că în condițiile accelerării numărului îmbolnăvirilor de coronavirus în România, dar și în lume, anul 2021 va fi dominat de incertitudini.

„Destinaţiile interne spre care se mai îndreaptă acum românii sunt cele în general căutate în sezonul rece: staţiunile montane şi pensiunile din zonele rurale; hotelurile de oraş sunt într-o mare suferinţă pentru că nu mai există evenimente, citybreak-uri, iar călătoriile de business au fost drastic limitate. De asemenea, suferă mult hotelurile din staţiunile balneare din cauza restricţionării centrelor de spa & welness. Suntem însă oricum departe de potenţial şi de nivelul anilor trecuţi, este greu de crezut că la gradele de ocupare actuale structurile de cazare îşi acoperă costurile de operare. Există, după părerea mea, două motive pentru care acestea au ales să funcţioneze în aceste condiţii: riscul de a 'ieşi complet din piaţă' şi evitarea unor pierderi mai mari în caz de închidere - mai ales de pierdere a resursei umane", a spus Dumitru Luca, citat de Agerpres.

Dacă românii se încumetă să călătorească în străinătate, „Turcia e, probabil, singura destinaţie accesibilă. Pentru cei cu bugete mai generoase există pe piaţă oferte exotice tentante, cu sau fără obligaţia testării: Egipt, Dubai, Zanzibar, unele insule caraibiene", spune Luca.

Dispar rezervările din timp

În opinia sa, turiştii români şi-au schimbat obiceiurile de rezervare, fiind evidentă o teamă sporită, nu neapărat de a călători, ci de a mai face rezervări şi planuri cu anticipaţie. El spune că în prezent predomină rezervările "last minute", iar pentru cele cu oarecare anticipaţie avansurile sunt tot mai mici.

Citește și
rezervari craciun
Incertitudine la hoteluri și restaurante pentru sărbătorile de Crăciun și Revelion
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Se scapă însă din vedere avantajele rezervărilor din timp, când ai mai multe opţiuni, dar şi tarife sensibil mai mici; riscurile pot fi acoperite printr-o simplă poliţă de asigurare care costă numai câteva zeci de lei (unele agenţii chiar o includ în pachet), iar riscul de insolvenţă al agenţiei este oricum acoperit - ceea ce nu se întâmplă atunci când îţi creezi pachete 'pe cont propriu'. Pe de altă parte, pe măsură ce se restrânge sau dispare conceptul 'early booking', ne vom lua adio de la reducerile consistente pe care le aducea acesta", a explicat el.


Președintele ANAT a vorbit și despre sărbătorile de iarnă şi în special Revelionul.

„Sperăm din toată inima să nu fim nevoiţi să facem aceste sărbători în grupuri de câte patru şi la ora 23:00 să se dea stingerea. Pentru asta e nevoie ca noi toţi să arătăm că suntem responsabili şi că putem respecta reguli de bun simţ, iar autorităţile să vină cu un set de măsuri rezonabile, adaptate acelor zile. Nu trebuie să omorâm nici operatorii, nu trebuie nici să luăm toate bucuriile oamenilor. Trebuie doar găsit un echilibru", a mai spus preşedintele ANAT.

Comisia de Turism Intern a ANAT s-a întâlnit în aceste zile cu reprezentanţii autorităţilor locale ale staţiunilor turistice de interes naţional, principala temă fiind stabilirea măsurilor ce vor fi implementate în staţiuni pentru siguranţa turiştilor, în timpul sezonului de iarnă. În acest context, Luca susţine că trebuie stabilit un set rapid de protocoale care să sporească încrederea turiştilor în destinaţiile interne.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Previziunile epidemiologului Octavian Jurma pentru Sărbători: „Vor arăta foarte rău, îngrozitor”
Previziunile epidemiologului Octavian Jurma pentru Sărbători: „Vor arăta foarte rău, îngrozitor”

Epidemiologul Octavian Jurma a făcut previziuni dure pentru Sărbătorile de Crăciun și consideră că s-ar putea ajunge și la 15.000 de cazuri zilnice de infectări, nu număr „complet nesustenabil” pentru sistemul nostru medical.

Incertitudine la hoteluri și restaurante pentru sărbătorile de Crăciun și Revelion
Incertitudine la hoteluri și restaurante pentru sărbătorile de Crăciun și Revelion

Industria ospitalităţii nu se lasă învinsă, şi speră să aibă clienţi de sărbători, deşi fiecare zi aduce tot mai multă incertitudine.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.