Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu

×
Codul embed a fost copiat

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi ca medicul Mircea Beuran să rămână în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar

Curtea de Apel Bucureşti a respins atât contestaţia medicului, cât şi pe cea a DNA, fiind menţinută decizia instanţei de fond - Tribunalul Bucureşti - prin care Mircea Beuran a fost plasat pe 14 februarie în arest la domiciliu.

În motivarea deciziei, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti arăta că, prin acţiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria "piaţă de desfacere".

"Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului aceste posturi pe baza unor criterii pecuniare, şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria 'piaţă de desfacere', ca sursă personală de venituri ilicite", se preciza în motivare.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul "vânzării unui post" din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe "criterii care privesc exclusiv performanţa".

Citește și
Mircea Beuran
Motivare. Mircea Beuran, înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 €
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

DNA preciza că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic (martor în cauză) într-o unitate spitalicească din Bucureşti suma de 10.000 euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

De ce a fost plasat Mircea Beuran în arest la domiciliu

 

În motivarea deciziei, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti arăta că, prin acţiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria "piaţă de desfacere".

"Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria 'piaţă de desfacere', ca sursă personală de venituri ilicite", se preciza în motivare.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul "vânzării unui post" din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe "criterii care privesc exclusiv performanţa".â

DNA preciza că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

 

Cine l-a denunţat pe Mircea Beuran la DNA

 

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Medicul Mircea Beuran s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Medicul Mircea Beuran s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

La intrarea în DNA, Mircea Beuran nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.

Motivare. Mircea Beuran, înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 €
Motivare. Mircea Beuran, înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 €

Tribunalul București a publicat motivarea judecătorilor care au decis arestul la domiciliu pentru medicul Mircea Beuran, acuzat de DNA că a luat mită 10.000 de euro în 2018.

Mircea Beuran, în arest la domiciliu. Un medic a făcut credit ca să aibă bani de mită
Mircea Beuran, în arest la domiciliu. Un medic a făcut credit ca să aibă bani de mită

După o noapte petrecută în arest, chirurgul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciu.

Surse: Interceptări telefonice îl incriminează pe Mircea Beuran, acuzat că a luat mită 10.000 €
Surse: Interceptări telefonice îl incriminează pe Mircea Beuran, acuzat că a luat mită 10.000 €

Chirurgul Mircea Beuran și-a petrecut noaptea în spatele gratiilor şi a fost dus vineri dimineaţă la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestuia. Magistrații au decis arestarea la domiciliu.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.