Gheorghe Dincă, audiat într-un alt dosar. Cazul Alexandrei Goghez, violată și ucisă acum 4 ani

×
Codul embed a fost copiat

Gheorghe Dincă, principalul suspectul în cazul ororilor din Caracal, însoţit de avocatul său, a ajuns de dimineaţă la Curtea de Apel din Craiova, unde urma să se judece contestaţia depusă la măsura arestării preventive.

Demersul bărbatului care a şocat o ţară întreagă a devenit acum inutil, pentru că, între timp, a fost schimbată încadrarea faptei.

Înainte să ajungă la Curtea de Apel, individul a fost dus şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde i s-au pus întrebări într-un alt dosar de dispariţie.

Cosmin Stan, Știrile ProTV: „Stupoare, în această dimineață, când s-a aflat că Gheorghe Dincă a ajuns din nou în fața procurorilor, dar într-un alt dosar, care nu avea nicio legătură, aparent, cu cele două crime despre care am aflat cu toții.

Este vorba de o audiere confirmată de Procurorii de pe lângă Parchetul Tribunalului Dolj, o audiere într-un dosar de crimă cu autor necunoscut, care datează de acum 4 ani. O altă poveste care a șocat opinia publică la vremea respectivă; este o fată de 17 ani, Alexandra Goghez, care a fost găsită fără viață în parcul Romanescu din Craiova și care anterior fusese violată, așa cum au constatat, la vremea respectivă, medicii legiști.

Citește și
Gheorghe Dinca
Mesajul copiilor lui Dincă pentru familiile victimelor. Precizările avocatului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Există foarte multe asemănări între cazul de atunci și modul de operare din cele două crime oribile care ne-au îngrozit în aceste zile. De aceea, procurorii au considerat că trebuie să verifice o posibilă legătură între Gheorghe Dincă și cazul acesta, care rămăsese cu autor necunoscut. Deocamdată, anchetatorii nu au oferit informații care să ne spună sau să ne indice anumite legături între cele două, dar cercetările vor continua.

Pe de altă parte, Gheorghe Dincă a fost dus la Curtea de Apel din Craiova, acolo unde urma să se judece contestația la măsura arestării sale preventive, însă a decis să retragă această contestație, deoarece a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din viol și lipsire de libertate în omor calificat. Prin urmare, cercetările continuă în dosar pentru infracțiunea de omor calificat.

Cosmin Stan, Știrile ProTV: „Reconstituirea de marți seară a fost un eșec, nu pentru Gheorghe Dincă nu a fost cooperant, ci pentru că el a luat-o pe alte drumuri și nu mai recunoștea locurile. Reconstituirea și cercetările au fost amânate, pentru că acuzatul spune că are dureri în piept, despre care, susține el, ar fi fost provocate de loviturile anchetatorilor în momentul reținerii sale.

De aceea, solicită îngrijiri medicale. Până se va hotărî unde sau cum va fi îngrijit, potrivit unor surse medicale apropiate spitalului dn Slatina, cel puțin în anii 2009 și 2010, Dincă a fost internat la spital cu sindromul anxios-depresiv, au fost astfel șase episoade și, de fiecare dată a fost internat 2-3 zile. De 5 ori s-a prezentat singur, dar l-a luat și Ambulanța, deoarece se afla în sevraj alcoolic.”

Avocatul lui Gheorghe Dincă, Alexandru Bogdan, a declarat la ieșirea de la Curtea de Apel că bărbatul a avut remușcări după evenimente și că de aceea a mărturisit ce s-a întâmplat. De asemenea, spune el, familia – unii dintre membri familiei lui Gheorghe Dincă – își exprimă regretul și transmit condoleanțe familiilor celor două fete.”

Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă: „A avut o noapte foarte grea după percheziţia din prima zi şi a fost foarte dificil, eu am discutat şi l-am sfătuit să spună adevarul. Dânsul a reflectat foarte mult asupra acestei situaţii. A avut şi nişte remuşcări faţă de ce a făcut şi a cedat presiunii psihice şi nu a mai rezistat, în timpul descrierii detalilor i s a făcut rău.

Ieri am luat legătura cu familia, dânşii sunt surpinsi de ce se întâmplă nu au bănuit niciodatya, că dânsul a fost exemplar şi nu le vine să creadă. Transmit din partea lor pentru familiile îndurerate regrete şi nu au cuvinte să şi exprime durerea. la rândul lor şi ei au 5 nepoţi, inculpatul.”

Întrebat despre reconstituire, avocatul a precizat:

„Dânsul îşi aducea aminte problema. Este ca şi dânsul, a avut problema de identficare pentru că au mers pe alt traseu, dânsul a mers pe un drum prost şi anchetatorii au mers pe un drum bun. Trebuie să ţineţi cont că dânsul a mers pe timp de noapte, pe un drum izolat şi e greu să-l arăţi pe zi, dacă mergi pe altă parte.”

Reporter: „Sunt suspiciuni cu privire la alte crime?”

Avocat; „Suspiciuni există din partea anchetatorilor, sigur că da, asta pot să vă confirm, dar dânşii fac cercetări, dânșii ştiu mai bine... Nu pot să vă dau detalii.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul pentru care polițiștii nu au intervenit mai repede să o salveze pe Alexandra
Motivul pentru care polițiștii nu au intervenit mai repede să o salveze pe Alexandra

Serviciul de Îndrumare şi Control al parchetului General a prezentat rezultatele controlului privind intervenţia la locuinţa lui Gheorghe Dincă, care a avut loc abia vineri, la 6 dimineaţa.

Mesajul copiilor lui Dincă pentru familiile victimelor. Precizările avocatului
Mesajul copiilor lui Dincă pentru familiile victimelor. Precizările avocatului

Gheorghe Dincă, cel acuzat că a ucis două tinere în Caracal, a mers marţi la Craiova. El a retras contestaţia la arestarea preventivă.

Gheorghe Dincă susţine că a fost agresat de poliţişti.
Gheorghe Dincă susţine că a fost agresat de poliţişti. "Tresărea de durere la audieri"

Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat că a ucis două tinere în Caracal, a fost adus marţi la Craiova şi ar putea fi supus unor investigaţii medicale.

Un expert explică de ce Dincă nu ar fi trebuit să aibă permis. Diagnosticul medicilor
Un expert explică de ce Dincă nu ar fi trebuit să aibă permis. Diagnosticul medicilor

Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a ucis două adolescente din Caracal, ar fi fost internat de mai multe ori la Psihiatrie, în Spitalul Județean Prahova. Cu toate acestea, el nu avea interdicție de a conduce o mașină.

Rudele Luizei, testate cu detectorul de minciuni.
Rudele Luizei, testate cu detectorul de minciuni. "Au zis că ştim de ea şi nu vrem să spunem"

Familia Luizei Melencu - cealaltă fată care i-ar fi căzut victimă lui Gheorghe Dinca - acuză nereguli şi indiferenţă în modul în care a fost tratată dispariţia tinerei de 18 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.