Declaraţii belicoase ale Iranului, după atacul cu rachete: urmează o răzbunare şi mai dură

×
Codul embed a fost copiat

De la Teheran vin în continuare declaraţii belicoase. Un înalt comandat militar iranian a ameninţat Statele Unite, cu "o răzbunare şi mai dură, în curând", după atacul cu rachete.

Un altul a spus că vor fi şi altele, până când trupele americane vor părăsi regiunea. Pe de altă parte Camera Reprezentanţilor votează astăzi o rezoluţie prin care intenţionează să limiteze puterile preşedintelui american de a declara un eventual război împotriva Iranului, fără aprobarea prealabilă a Congresului.

Iranul a ripostat acum două nopţi, cu rachete asupra unor baze din Irak unde se aflau şi soldaţi americani, fară să facă victime, însă. Teheranul a avut aceeaşi justificare în mesajul către ONU - a fost un act de auto-aparare.

Într-o scrisoare adresată celor de la ONU, Statele Unite au justificat uciderea generalului iranian Qasem Soleimani - drept un act de auto-apărare.

Preşedintele Trump nu a spus nimic despre noi lovituri militare, dar a anunţat în schimb noi sancţiuni împotriva Iranului.

Citește și
avion
Oficiali SUA: Avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană. Imaginile surprinse de un satelit militar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totuşi, vice-preşedintele american Mike Pence susţine că, potrivit informaţiilor obţinute de la serviciile secrete, Teheranul ar fi cerut miliţiilor sale să nu atace ţinte americane

Între timp, la Washington, congresmanii caută să limiteze puterile preşedintelui de a declanşa un război. Mulți dintre ei - inclusiv din partidul lui Trump, nu sunt convinși că existau dovezi serioase care să justifice eliminarea generalului Soleimani, arhitectul operaţiunilor externe ale Iranului în Orientul Mijlociu.

Rand Paul, senator republican: "Au justificat uciderea unui general iranian prin faptul că au primit permisiunea Congresului în 2002. E absurd, e o insultă."

Mike Lee, senator republican: "A fost, probabil, cea mai proastă şedinţă de informare din câte am văzut, cel puţin pe teme militare, în cei nouă ani de când sunt senator american."

Dar şi preşedintele are de partea lui mulţi susţinători.

De mai multe decenii Congresul încearcă această abordare. Vor să aibă libertatea să critice deciziile luate de Comandantul suprem dar nu vor să aibă responsabilitatea luării acestor decizii în locul comandantului suprem.

Noi demonstraţii împotriva războiului au avut loc astăzi în America.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Replica Iranului după ce a fost acuzată că a doborât avionul ucrainean. Ce spun oficialii
Replica Iranului după ce a fost acuzată că a doborât avionul ucrainean. Ce spun oficialii

Autorităţile iraniene au calificat joi ca 'lipsite de orice sens' 'zvonurile' conform cărora avionul ucrainean prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran ar fi fost lovit de o rachetă iraniană.

Oficiali SUA: Avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană. Imaginile surprinse de un satelit militar
Oficiali SUA: Avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană. Imaginile surprinse de un satelit militar

Iranul a doborât din greșeală avionul ucrainean care s-a prăbușit, miercuri, în apropiere de Teheran, cu 176 de persoane la bord, relatează presa americană.

Papa Francisc, îngrijorat de un posibil război la scară mare între SUA și Iran
Papa Francisc, îngrijorat de un posibil război la scară mare între SUA și Iran

Papa Francisc şi-a exprimat joi îngrijorarea faţă de riscul unui ”conflict la scară mai mare”, în contextul amplificării tensiunilor între Iran şi Statele Unite.

Accident grav produs în Iran. Cel puțin 19 morți și 24 de răniți
Accident grav produs în Iran. Cel puțin 19 morți și 24 de răniți

Cel puţin 19 persoane au murit și alte 24 au fost rănite joi, după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe şosea într-o zonă muntoasă din nordul Iranului, relatează agenţiile de presă iraniene, conform AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.