Cazul femeii incendiate în Giurgiu. Suspecții au scăpat de cadavru în 7 minute

×
Codul embed a fost copiat

Șapte minute. Atât le-a luat celor trei suspecți să scape de corpul femeii incendiate pe un câmp din Giurgiu. Dacă inițial au negat vehement fapta, puși în fața probelor cei trei au recunoscut ce s-a întâmplat.

Dar au spus că au ucis-o pe Mihaela pentru că ar fi întreținut raporturi sexuale cu fiul minor al uneia dintre suspecte.

Procurorii cred însă că mint ca să scape de acuzația de omor calificat. Vă avertizăm, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Mihaela locuia încă din luna mai în casa familiei Constantin, din cartierul Ferentari, unde practica prostituția.

Joi, procurorii au dat publicității numele principalilor suspecți. Este vorba despre surorile Samira și Elena Constantin, dar și de Dinu Geani, concubinul uneia dintre ele, care era și proxenet.

Citește și
Ea este femeia găsită incendiată în Giurgiu. Ce au descoperit polițiștii în locuința ei din Pantelimon
Ea este femeia găsită incendiată în Giurgiu. Ce au descoperit polițiștii în locuința ei din Pantelimon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În aceeași casă locuiau și copiii uneia dintre surori dar și mama lor. Suspecții au mărturisit că în ziua crimei între ei și victimă a avut loc un conflict și, după ce au ucis-o în bătaie, au decis să scape de cadavru pe câmp. Locul a fost ales la întâmplare, spun procurorii.

Potrivit anchetatorilor, cei trei inculpați au reușit să scape de cadavru și să plece de la fața locului în doar 7 minute.

 

Motivul că ar fi întreținut relații sexuale cu fiul minor de 9 ani al unui suspect, inventat 

 

La declarații le-au spus procurorilor că au participat cu toții la incendierea cadavrului și că ar fi bătut-o pe femeia de 32 de ani pentru că aceasta ar fi întreținut relații sexuale cu fiul de 9 ani al uneia dintre suspecte.

Procurorii sunt de părere că suspecții blufează, încercând să scape de condamnarea pentru omor calificat.

Andreea Albu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu: Motivul conflictului nu e cert stabilit, fiecare inculpat invocă un motiv, dar nu există motiv.
Reporter: De exemplu?
Andreea Albu: Că victima a întreținut relații sexuale cu un minor. Cercetările au stabilit că între membrii acestei familii și victimă au intervenit neînțelegeri, care s-au intensificat pe 30.10 și au condus la lovirea victimei cu pumnii, picioarele și un obiect tăietor. Constatând decesul au hotărât să introducă corpul în geamantan pe care l-au transportat la locul incendierii.
Reporter: Au lăsat suspecții urme?
Andreea Albu: Nu au lăsat urme”.

Strigător la cer este faptul că una dintre suspecte a distribuit pe profilul ei de Facebook portretul robot al Mihaelei, la 4 zile de când i-ar fi dat foc chiar ea pe un câmp din Giurgiu.

În seara respectivă, mașina cu care au acționat, un Wolskwagen Passat de culoare neagră, a fost văzută însă de un martor chiar în timp ce indivizii ar fi incendiat cadavrul cu benzină.

S-a întâmplat între ora 22:10 minute - când mașina a fost reperată de camerele de supraveghere de pe drum - și 22:22 de minute, când cineva a și dat și primul apel la 112.

Andreea Albu: “În urma camerelor de supraveghere, în urma audierii martorilor și în baza altor probe a fost identificat autoturismul, traseul, dar și persoanele care au utilizat autoturismul. La data de 17/11 au fost efectuate percheziții în diferite locații. Într-una au fost găsite bunuri ale victimei dar și autotusimul menționat anterior”.

Procurorii mai așteaptă rezultatul testelor toxicologice care vor arăta dacă Mihaela a ingerat sau nu o substanță toxică, așa cum susțin cei trei suspecți, aflați momentan în arest preventiv.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cei 3 suspecţi în cazul femeii găsite incendiate în Giurgiu au fost arestaţi preventiv. Cum ar fi ucis-o
Cei 3 suspecţi în cazul femeii găsite incendiate în Giurgiu au fost arestaţi preventiv. Cum ar fi ucis-o

După două săptămâni de audieri, anchetatorii au reușit să rețină trei persoane acuzate de uciderea și incendierea tinerei de 32 de ani găsită pe un câmp din județul Giurgiu.

Ea este femeia găsită incendiată în Giurgiu. Ce au descoperit polițiștii în locuința ei din Pantelimon
Ea este femeia găsită incendiată în Giurgiu. Ce au descoperit polițiștii în locuința ei din Pantelimon

După o săptămână de cercetări asidue, anchetatorii din Giurgiu au reușit să afle identitatea tinerei care a fost ucisă şi incendiată pe marginea Drumului Naţional 6.

Femeia incendiată în Giurgiu a fost identificată. Nu a fost niciodată dată dispărută
Femeia incendiată în Giurgiu a fost identificată. Nu a fost niciodată dată dispărută

Anchetatorii au identificat femeia care a fost găsită carbonizată într-o valiză, pe un câmp din judeţul Giurgiu. Aceasta nu a fost niciodată declarată dispărută, iar acum se lucrează intens la descoperirea făptașului, au declarat oamenii legii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.